Sebastian Ghiță se teme pentru viața lui, după declarațiile lui Coldea din Joia Mare: E evident o ameninţare la adresa mea
De Redactia Observator la 05.04.2018, 22:04Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, joi seară, la Antena 3, că se simte vizat de declaraţiile fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea, făcute la finalul audierii de la Comisia SRI.
Ghiță susține că se teme pentru viața lui.
”E evident o ameninţare la adresa mea, de aceea mă şi tem. Din păcate nu e prima (ameninţare - n.r), într-un interviu de acum ceva timp, dintr-un ziar electronic, mi-a pronunţat numele direct şi a spus «Sebastian Ghiţă a greşit» şi am perceput-o ca pe o avertizare.
De data aceasta, să spui despre un om - oricare ar fi el - că va avea un destin tragic, sau că i se va curma...sunt cuvinte care nu au ce să caute. Da, am spus-o, mă simt vizat şi mă simt ameninţat”, a spus Sebastian Ghiţă.
Acesta a precizat că va lua legătura cu avocaţii săi pentru a găsi măsuri de protecţie pe care să le ia, făcând o paralelă cu cazul fostului spion rus Sergei Skripal.
”Aţi văzut ce s-a întâmplat în Londra, cum au otrăvit în Londra serviciile ruseşti”, a mai spus Ghiţă.
Întrebat dacă se teme şi ce fel de ameninţare consideră că este, Ghiţă a spus: ”E evident o ameninţare la adresa mea, de aceea mă şi tem. De aceea am şi fugit din România”.
Joi, Florian Coldea a vorbit despre cei care trădează interesele statului, comparându-i cu Iuda, care a sfârşit tragic, "ca orice trădător".
”Aş vrea să reamintesc de un celebru personaj biblic, care în urmă cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrul nu s-a putut repara şi răul făcut n-a putut fi rezolvat. Evident, ca orice trădător, destinul i-a sfârşit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare că unii în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba, mai mult, par să-şi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie ale statului român”, a susţinut Florian Coldea.
Florian Coldea declara în septembrie 2017, într-un interviu pentru Ziare.com, întrebat dacă Sebastian Ghiţă a fost ofiţer SRI, că răspunsul la această întrebare reprezintă o informaţie cu caracter clasificat şi l-a definit pe Ghiţă drept "un om de afaceri care a făcut lucruri nepermise şi continuă să facă greşeli", conchizând că "fiecare este responsabil pentru propriile fapte".