Senatul l-a eliberat, prin Hotărâre, pe Horia Georgescu din funcția de președinte al ANI
Senatul a adoptat, în ședința plenului de luni, proiectul de Hotărâre privind eliberarea lui Horia Georgescu din funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI) ca urmare a demisiei acestuia
De Redactia Observator la 04.05.2015, 18:07Senatul a adoptat, în ședința plenului de luni, proiectul de Hotărâre privind eliberarea lui Horia Georgescu din funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI) ca urmare a demisiei acestuia.
Senatorii juriști au luat în discuție, săptămâna trecută, scrisoarea pe care președintele Consiliului Național de Integritate (CNI), Ciprian Ciucu, a transmis-o Senatului cu privire la demisia lui Horia Georgescu, Comisia înaintând plenului un raport favorabil asupra solicitării analizate.
"Față de regula generală în materia demisiilor, nefiind suficientă o luare de act a acestora, prevederile legale impun necesitatea adoptării unei Hotărâri de eliberare din funcție în urma căreia se vor declanșa procedurile privind organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcției de președinte al ANI, potrivit Regulamentului de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcțiilor de președinte sau vicepreședinte ai ANI. (...) În consecință, Comisia juridică propune plenului Senatului eliberarea lui Horia Georgescu din funcția de președinte al ANI", se arată în raportul Comisiei juridice, supus atenției plenului Senatului.