Sorin Grindeanu despre dosarul OUG 13: "Nu am teamă, nu ne oprește nimic să guvernăm”
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, la Sinteza zilei, de la Antena 3, că nu îi este teamă în legătură cu dosarul de la DNA legat de Ordonanța 13 şi că Guvernul pe care îl conduce va rămâne la Palatul Victoriei atâta timp cât va continua să adopte măsurile promise românilor.
De Redactia Observator la 20.02.2017, 23:43- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, la Sinteza zilei, de la Antena 3, că nu îi este teamă în legătură cu dosarul de la DNA legat de Ordonanța 13 şi că Guvernul pe care îl conduce va rămâne la Palatul Victoriei atâta timp cât va continua să adopte măsurile promise românilor.
”Sigur că mă preocupă când văd că parte din echipa pe care o conduc este chemată, în calitate de martor, la DNA. Nu avem nimic de ascuns. Guvernul a actionat legal, am desecretizat stenograma ședinței din acea seara. (...) Nu am teamă, nici eu, nici colegii mei și nu ne oprește nimic să guvernăm în continuare”, a spus Sorin Grindeanu.
Premierul a adăugat că până la sfârșitul lunii martie Guvernul mai are 11 măsuri din programul nostru de guvernare pe care trebuie să le adopte.
”Într-o lună de zile, Guvernul pe care îl conduc a avut trei voturi. Cel pe investitură, pe buget și cel pe moțiunea de cenzură. Acest guvern va rezista atâta timp cât ne vom ține de ce am promis românilor. Până la sfârșitul lunii martie mai avem 11 măsuri din programul nostru de guvernare pe care le avem de adoptat în Guvern. (..) Facem aceste lucruri care, dincolo de spectacol, se văd”, a spus premierul, amintind de gratuitatea pe căile ferate pentru studenți și de creșterea punctului de pensie.