Teodorovici l-a provocat pe ministrul Cîţu şi i-a transmis că îl aşteaptă în Aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti
Eugen Teodorovici, fostul ministrul al Finanţelor, l-a provocat pe Florin Cîţu, actualul ministru al finanţelor la o dezbatere în legătură cu informaţiile oferite publicului de Cîţu, în prima sa conferinţă de presă.
De Cristian Ionescu la 15.11.2019, 11:32Eugen Teodorovici, fostul ministrul al Finanţelor, l-a provocat pe Florin Cîţu, actualul ministru al finanţelor la o dezbatere în legătură cu informaţiile oferite publicului de Cîţu, în prima sa conferinţă de presă.
Cîţu a declarat miercuri că ar fi descoperit două bugete în minister, pe sistemul Al Capone, unul oficial şi unul destinat baronilor locali. Teodorovici în aşteaptă la o confruntare pe ministrul Cîţu, în Aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Confruntare Teodorovici - Cîţu, în Aula Academiei de Studii Economice
Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici anunţă că-l aşteaptă, la ora 12.00, pe Florin Cîţu la o dezbatere în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, pentru a participa la o dezbatere.
”Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, l-a provocat ieri, 14 noiembrie 2019, pe ministrul Finanţelor Publice Florin Vasile Cîţu, la o dezbatere. Astăzi, 15 noiembrie, la ora 12.00, îl aşteaptă pe acesta în Aula Magna, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti”, a transmis PSD.
"Nici nu s-au instalat bine guvernul Orban și Cîțu la finanțe, că deja dau cu bâta în baltă. Și chiar le oferisem un răgaz de două săptămâni pentru acomodare, însă e clar că nu îi preocupă ceea ce trebuie să facă un premier și un ministru de finanțe responsabili, ci doar activitatea de campanie și menținerea unei atmosfere de circ cu saltimbanci", a declarat Teodorovici.
Teodorovici a avertizat că așteaptă dovezile și probele lui Cîțu pentru toate cele afirmate, altfel să se aștepte el la plângere la Parchet.