Traian Băsescu, la Parchetul Militar!
Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat miercuri la Parchetul Militar, menționând că nu știe exact ce calitate are și că este vorba despre o reclamație a senatorului Ioan Ghișe.
De Redactia Observator la 27.04.2016, 14:32Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat miercuri la Parchetul Militar, menționând că nu știe exact ce calitate are și că este vorba despre o reclamație a senatorului Ioan Ghișe.
"Am fost chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București pentru o declarație legată de plângerea pe care a făcut-o senatorul Ghișe că a fost evacuat de la ceremonia desfășurată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale din 2012. (...) Am dat o declarație", a spus Traian Băsescu, la ieșirea din sediul Parchetului Militar.
Întrebat de jurnaliști ce le-a spus procurorilor, Traian Băsescu a spus că "ce a știut".
Senatorul Ioan Ghișe a depus inițial o plângere la Parchetul General în care l-a acuzat pe Traian Băsescu că a ordonat ofițerilor SPP să îl dea afară de la recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni. Ghișe a afișat atunci un banner de protest privind referendumul de demitere a fostului președinte. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București.
Imediat după incidentul din 2012, Ioan Ghișe anunța că îl va acționa în instanță pe Traian Băsescu pentru ultraj.