Traian Băsescu, mesaj pentru Iohannis privind revocarea lui Kovesi: 'Aş pune-o sub control'
Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, spune că, dacă ar fi în locul preşedintelui Klaus Iohannis, nu ar revoca-o din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.
De Redactia Observator la 01.04.2018, 22:54Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, spune că, dacă ar fi în locul preşedintelui Klaus Iohannis, nu ar revoca-o din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru 'a proteja interesele mari ale României', dar ar pune-o 'sub control'.
'Preşedintele Iohannis va trebui să aibă în vedere două lucruri. Unu - utilitatea menţinerii doamnei Kovesi în fruntea DNA şi aici am mari semne de întrebare. Doi - impactul extern, pentru că România vrea în Schengen. Dacă nu este pregătit momentul revocării doamnei Kovesi, Iohannis va fi pus la categoria apărători ai corupţilor şi va fi un dezastru pentru România. Deci Iohannis nu are de luat o simplă hotărâre. Este foarte complicat. (...) Eu, dacă aş fi în locul lui Iohannis, n-aş revoca-o, pentru a proteja interesele mari ale României, dar aş pune-o sub control. Parchetul General să se ocupe', a declarat Băsescu în cadrul unei emisiuni, fiind întrebat dacă desecretizarea protocolului semnat între Ministerul Public şi SRI schimbă în vreun fel situaţia lui Kovesi, respectiv decizia care ar trebui să fie luată la Palatul Cotroceni în privinţa procurorului-şef al DNA.
Totodată, Traian Băsescu a spus că acest protocol trebuie judecat de CSM şi de comisia parlamentară de control a activităţii SRI.
'Îmi este clar că, aşa cum este formulat în unele zone, poate da loc la abuzuri şi interpretări. (...) Acest protocol trebuie judecat în primul rând de CSM, şi nu de orice secţie a CSM, ci de judecători, şi în al doilea rând trebuie judecat de comisia parlamentară de control a SRI. Ce mi se pare incorect legat de acest protocol? (...) Prin Constituţie, aceste instituţii au stăpân, şi SRI şi Parchetul General. SRI are ca stăpân Comisia de control a activităţii SRI. (...) (Comisia - n.r.) Trebuia să-l aibă de când s-a semnat sau înainte de a se semna, pentru că acea comisie este singura instituţie care controlează activitatea SRI. Iar Parchetul General trebuia să se ducă frumuşel cu proiectul de protocol la CSM', a arătat Băsescu.
El a mai precizat că în mandatul său de preşedinte al României nu a fost interesat să vadă un astfel de protocol.
'Înţeleg că sunt 64 de protocoale şi vă spun că n-am văzut niciunul şi nu m-a interesat vreodată să văd vreun astfel de protocol, că nu e în atribuţiunile preşedintelui României', a mai afirmat Băsescu.
Serviciul Român de Informaţii a publicat vineri, pe site, protocolul de colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.
Documentul a fost încheiat pe data de 4 februarie 2009, fiind semnat de Tiberiu Niţu, prim-adjunct al procurorului general la acea vreme, şi Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI. Protocolul a fost aprobat de şefii celor două instituţii de la acea dată - Laura Codruţa Kovesi şi George Maior.
Sursa: Agerpres