Traian Băsescu s-ar putea muta în casa Mioarei Roman
Traian Băsescu i-a luat partidul lui Petre Roman. Iar acum, e pe cale să-i ia şi casa Mioarei. Fostul preşedinte mai are la dispoziţie mai puţin de o lună să se mute într-o casă de protocol
De Redactia Observator la 27.01.2015, 20:14Traian Băsescu i-a luat partidul lui Petre Roman. Iar acum, e pe cale să-i ia şi casa Mioarei. Fostul preşedinte mai are la dispoziţie mai puţin de o lună să se mute într-o casă de protocol
Ultima ofertă a Guvernului este casa Mioarei Roman. Dar, se pare că nici asta nu e pe gustul lui. Lui Băsescu i-ar fi convenit să se mute la Snagov, dar s-a hotărât târziu. Între timp, vilele care i-au făcut cu ochiul au ajuns la alţii. Supărat, fostul preşedinte a formulat o plângere administrativă şi ameninţă Guvernul cu instanţa!
Casa seamănă cu descriile din operele lui Nicolai Gogol. Pentru că aşa se numeşte şi strada. Mioara Roman a locuit aici 25 de ani. Mai întâi cu Petre Roman, fostul ei soţ. Apoi singură. I-au ţinut de urât cei doi câini, dar cuştile lor sunt astăzi goale. Bagajele Mioarei sunt la uşă, semn că vila va fi părăsită în curând. O vilă pentru care s-a bătut ani întregi în instanţe. Apoi a renunţat. Datoriile de sute de mii de euro au învins-o. Mioara Roman s-a înţeles cu statul şi ar putea primi un apartament la schimb. În casa din Gogol ar putea veni fostul preşedinte Traian Băsescu.
Casa din strada Nikolai Gogol nu pare a fi nici pe departe pe placul lui Traian Băsescu. Imobilul este complet neîngrijit şi necesită reparaţii serioase. Mioara Roman a declarat întotdeauna că această casă nu este nici pe departe una de protocol.
Dacă o refuză şi pe aceasta, Băsescu nu prea mai are variante.
Îniţial, RAAPS i-a propus lui Băsescu şapte imobile. Doar două au fost pe gustul fostului preşedinte. Pentru una s-a hotărât prea târziu şi a fost deja scoasă la vânzare, iar cealaltă va deveni casă pentru persoanele cu handicap.