Traian Băsescu scapă de retrocedările ilegale. Dosarul a fost clasat de Parchetul instanţei supreme
Dosarul deschis de Parchetul instanţei supreme în care era vizat fostul preşedinte Traian Băsescu pentru retrocedarea mai multor case din centrul Capitalei, în 2003, când era primar general, a fost clasat, au anunţat, luni, reprezentanţii Parchetului.
De Redactia Observator la 29.05.2017, 11:51Dosarul deschis de Parchetul instanţei supreme în care era vizat fostul preşedinte Traian Băsescu pentru retrocedarea mai multor case din centrul Capitalei, în 2003, când era primar general, a fost clasat, au anunţat, luni, reprezentanţii Parchetului.
În 8 mai, Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest dosar privind retrocedarea a 66 de case de pe strada Şerban Vodă din Captială.
Traian Băsescu nu a dorit să spună atrunci ce declaraţii a dat în faţa anchetatorilor. Întrebat dacă îl cunoaşte pe cetăţeanul american Nicholas Jordan, cel căruia i-au fost retrocedate, în 2003, cele 66 de case, Băsescu a spus că nu ştie cine este acesta. De asemenea, întrebat cum a fost posibil să restituie 66 de case într-o singura zi, Băsescu a spus: "În condiţiile legii”.
Surse judiciare declarau, pentru News.ro, că Traian Băsescu a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor în acest dosar privind retrocedarea a 66 de imobile către un cetăţean româno-american care a pretins că este moştenitorul proprietarului. Chiriaşii care stăteau acolo de ani de zile au făcut plângeri în care au reclamat că persoana căreia i-au fost retrocedate imobilele nu este moştenitorul fostului proprietar.
Dosarul a fost redeschis după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul de preşedinte.
Sursa: News.ro