Antena LIVE

Curs valutar

Mihai Tudose: "Am fost la CNCD pentru afirmaţiile privind arborarea steagului secuiesc. A fost o lecţie"

Mihai Tudose anunţă pe Facebook că în 30 ianuarie a fost la CNCD pentru afirmaţiile privind arborarea steagului secuiesc.

De la 01.02.2018, 11:26
WhatsApp
Sursă: Hepta

Fostul premier, Mihai Tudose anunţă pe Facebook că în 30 ianuarie a fost la CNCD pentru afirmaţiile privind arborarea steagului secuiesc, reia precizarea conform căreiea nu a fost vorba despre incitare la ură şi spune că a fost o lecţie din care a învăţat că e "mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică".

"În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a susţine punctul meu de vedere cu privire la declaraţiile mele din emisiunea ,, Jocuri de putere " din data de 10-01-2017. Prin declaraţia în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcţionarilor publici de a aplica legea în acest sens", scrie Tudose, adăugând că şi pe această cale îşi cere scuze public faţă de orice comunitate sau membrii unei minorităţi care în urma declaraţiei sale "ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violenţă" s-au simtit lezaţi.

Tudose mai precizează că o astfel de interpretare nu este în acord cu principiile sale şi consideră incidentul o lecţie din care a înţeles necesitatea unei mai mari atenţii în exprimarea publică.

"Această interpretare nu este în acord cu valorile şi principiile mele, respectiv dialogul şi respectul reciproc între comunităţi şi de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranţă şi incitare la ură. A fost o lecţie din care am învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum....", subliniază fostul premier.

În 10 ianuarie, la Realitatea TV, premierul Mihai Tudose a vorbit despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că ”nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”.

”Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024