Vanghelie ar putea ajunge din nou în spatele gratiilor: 'DNA vrea să mă scoată din politică'
Marian Vanghelie a ajuns la Tribunalul Bucureşti, care trebuie să stabilească dacă a încălcat termenii controlului judiciar.
De Redactia Observator la 04.10.2017, 10:44Marian Vanghelie a ajuns la Tribunalul Bucureşti, care trebuie să stabilească dacă a încălcat termenii controlului judiciar.
Marian Vanghelie s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti, după ce instanţa a fost sesizată că fostul primar al sectorului 5 ar fi încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru luare de mită. El a susţinut că nu s-a prezentat la Poliţie atunci când a fost citat pentru că a fost bolnav şi s-a plâns că trăieşte în tensiune şi că DNA vrea să îl scoată din politică.
"Zi de zi stau în tensiune. Nu e o situaţie convenabilă", a spus Vanghelie, miercuri, la Tribunalul Bucureşti.
Întrebat de jurnalişti dacă DNA a cerut arestarea sa pe motiv că a încălcat termenii controlului judiciar, fostul primar al sectorului 5 a susţinut că procurorii vor să îl scoată din politică, dar nu vor reuşi.
"Aţi văzut ca DNA să nu ceară puşcărie? (...) Eu nu am avut voie să mă duc nici la Constanţa pentru studii. (...) Eu nu am nicio problemă, unde să plec? Vreau să fac politică, nu mă scoate DNA din politică", a afirmat Vanghelie.
De asemenea, întrebat cu ce se ocupă, Vanghelie a spus că face politică şi că merge prin ţară pentru proiectele pe care le are: "Politică. Dacă aveţi ceva, puteţi să mă contactaţi - 020202".
Tribunalul Bucureşti, care va trebui să stabilească dacă Marian Vanghelie a încălcat termenii controlului judiciar, a rămas în pronunţare.
Poliţia a sesizat Tribunalul Bucureşti în luna septembrie cu privire la faptul că Marian Vanghelie ar fi încălcat termenii controlului judiciar, neprezentându-se la Poliţie.
Marian Vanghelie a susţinut că nu s-a prezentat la secţia de poliţie în 4 septembrie, pentru verificarea controlului judiciar, deoarece a fost bolnav. "Mi-a fost rău. Trei zile nu m-am ridicat din pat. După aceea, m-am dus, am dat o declaraţie. Se poate întâmpla oricui. Nu este o problemă", a spus Vanghelie.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise când era primar al Sectorului 5.
În acelaşi dosar sunt judecaţi Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie şi administrator al mai multor societăţi comerciale, Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL şi omul de afaceri Marin Dumitru.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20 la sută din valoarea contractelor de oferite de Primărie firmelor controlate de Marin Dumitru.
În condiţiile în care costurile reale de execuţie a lucrărilor, şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, ar fi fost de cel mult 60 la sută din valoarea contractelor, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 prin activitatea infracţională a lui Marian Vanghelie a fost estimat de anchetatori la 295.207.000 de lei.