Victor Ponta rămâne FĂRĂ titlul de doctor. Verdictul CNATDCU: Teza a fost plagiat
Contestația depusă de fostul premier Victor Ponta, după ce a primit verdictul de plagiat, a fost respinsă de Consiliul General al CNATDCU cu 37 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”.
De Redactia Observator la 27.07.2016, 16:54Contestația depusă de fostul premier Victor Ponta, după ce a primit verdictul de plagiat, a fost respinsă de Consiliul General al CNATDCU cu 37 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”.
“Se menţine raportul iniţial, care constată plagiatul în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta şi se recomandă retragerea titlului de doctor în drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.
Raportul Comisiei de contestaţii, care a menţinut verdictul de plagiat şi recomandarea de retragere a titlului de doctor în drept, a fost trimis membrilor Consiliului General al CNATDCU, decizia fiind validată de aceştia, miercuri, cu majoritate de voturi.
După respingerea contestaţiei, CNATDCU trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titlul obţinut în 2003.
În 30 iunie, CNATDCU a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat şi a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Decizia a fost luată cu 34 de voturi “pentru” şi o abţinere, în prima şedinţă a noului Consiliu General al CNATDCU. Victor Ponta a contestat decizia în 15 iulie, astfel că lucrarea sa de doctorat a fost reanalizată la CNATDCU.
Fostul premier a scris, pe Facebook, că a contestat decizia de plagiat pentru că este una ”pur politică a noului ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru”, pentru a ocupa pentru câteva luni fotoliul de la Ministerul Educaţiei. Ponta susţine că va câştiga în instanţă dacă ”mai există în România stat de drept”.
Sursa: News.ro