Viorica Dăncilă, mesaj emoționant pentru militarii români răniți în atentatul sângeros din Afganistan
Premierul Viorica Dăncilă a transmis luni un mesaj referitor la atentatele din Afganistan, în care au fost răniţi şi militari români, arătând că gândurile sale se îndreaptă către toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice.
De Redactia Observator la 30.04.2018, 16:04Premierul Viorica Dăncilă a transmis luni un mesaj referitor la atentatele din Afganistan, în care au fost răniţi şi militari români.
Primul ministru a arătat că gândurile sale se îndreaptă către toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice.
- Vezi şi: Cine sunt militarii români răniţi în Afganistan. Soldaţii au între 34 şi 43 de ani şi sunt sub supraveghere medicală în spitalul din Kandahar
"M-a întristat profund vestea atentatelor din Afganistan, în urma cărora şi-au pierdut viaţa civili, inclusiv copii, iar opt militari români au fost răniţi. Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice.
Ministrul Apărării mi-a transmis că este în legătură permanentă cu echipa de comandă, iar medicii le acordă răniţilor ajutorul de specialitate. Le doresc însănătoşire grabnică militarilor noştri şi multă putere familiilor lor pentru a trece cu bine peste aceste momente dificile', este mesajul prim-ministrului Dăncilă, transmis de Biroul de presă al Guvernului, conform Agerpres.
Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni dimineaţă în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă.