"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Medicul care a făcut rost în două minute de incubatorul care nu exista şi i-a salvat copiii Mariei
Pe Maria Rohnean o ştiţi de la Observator. De ani de zile e omul care vă arată feţele văzute şi nevăzute ale sistemului medical românesc. Ce nu ştiţi e că Maria a fost şi ea, acum 6 ani, unul dintre pacienţii care a simţit, dureros, lipsurile dintr-un spital şi neputinţa cadrelor medicale. Maria a adus pe lume, acum 6 ani, 2 gemeni prematuri. In timp ce era pe masa de operaţie, de la neonatologie se auzea o voce disperată - nu avem incubatoare! Recunoaşteţi cuvintele, nu-i aşa? Se aude asta şi azi, în multe spitale din România. Urmăriţi chiar acum un reportaj extrem de emoţionant. E povestea sistemului medical de la noi spusă de Maria Rohnean aşa cum nu a spus-o până acum, niciodată.
De Maria Rohnean la 27.10.2024, 16:03Pentru prima dată după 6 ani mă întorc în locul care mi-a schimbat viaţa. Din jurnalist supărat zilnic pe autorităţi şi pe sistem, acolo ajungeam pacient. La Maternitatea Giuleşti din Capitală. Mai aveam peste două luni până la momentul naşterii, dar soarta n-a vrut să aştepte. După 6 zile de zile de spitalizare ajungeam de urgenţă pe masa de operaţie. "Era o asistentă, era sâmbătă seara, nu era nici dracu...nimeni, cine să fie sâmbătă seara?", spune Maria Rohnean. Doar medicul de gardă, sufocat de urgenţe. "Atât, nu mai avea, linia a II-a era un rezident. Nu mai avea, era sâmbătă", spune Maria Rohnean.
Medicul care a făcut rost în două minute de incubatorul care nu exista
Medic care la acel moment s-a dovedit a fi înger. Aud în schimb dinspre secţia de neonatologie: să nu nască, n-avem incubatoare! "Este foarte frustrant când eşti de gardă şi nu ai ce-ţi trebuie. Şi ştii că e mama în sală, ştii că ţi se naşte un copil cu probleme... atunci te simţi...Neputincios, da. E cel mai mare sentiment de neputinţă", spune medicul. Abia atunci se naşte lupta cu sistemul. "Dacă nu-i asiguri incubatorul imediat după ce s-a născut, n-are nicio şansă", a declarat Raluca Tocariu, medic neonatolog, Maternitatea Giuleşti. Iar medicul de gardă la cei mai mici dintre pacienţi, în loc să-şi dea jos halatul şi să plece acasă, intră în luptă. "Câteodată cererea este mare şi nu poţi să faci faţă. Şi celelalte maternităţi şi ei sunt în aceeaşi situaţie, şi tu totuşi trebuie să acorzi ajutor şi da, câteodată simţi că nu mai poţi", a declarat Raluca Tocariu, medic neonatolog, Maternitatea Giuleşti.
Dar în acea sâmbătă, medicul care mi-a salvat copiii, a putut. A făcut rost de un incubator în două minute. Diferenţa între primul şi al doilea copil. Din păcate era doar unul disponibil, din fericire copiii, fiind atât de mici, nu aveau nevoie de două. Şi le-a fost casă timp de două luni. "Sunt şase ani de când n-am mai îndrăznit să intru aici în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Nici nu-mi vine să cred că erau ai mei atât de mici", spune Maria Rohnean. În fiecare zi copiii puteau să facă hemoragie cerebrală, enterocolită şi alte 10 diagnostice ce mi-au fost puse în braţe încă din primele ore. Toate puteau duce la deces. Dar tratamentul, empatia şi respectul arătat de medici au dus în fiecare zi spre viaţă. Sunt calităţile sistemului apreciate, potrivit unui studiu Ipsos, de mare parte dintre pacienţii români.
"Aveam încredere în oameni. Am încredere în oameni cu scrâşnet din dinţi uneori pentru că mi-ar plăcea ca oamenii buni să fie antidotul la un sistem prost", a declarat Gabriel Diaconu, medic psihiatru. Cel mai dramatic incident prin care a trecut maternitatea însă este incendiul din 2010. Chiar în secţia de ATI, acolo unde erau 11 nou-născuţi, 8 dintre ei fiind în incubatoare. Din cauza unei prize improvizate, 3 bebeluşi şi-au pierdut viaţa şi alţi 3 au murit câteva zile mai târziu din cauza arsurilor. 5 au fost salvaţi, însă au rămas cu urme permanente. Sistemul mi-a salvat copiii, dar m-a pus la pat pe mine. Am plecat din spital cu o infecţie asociată asistenţei medicale. Ca mine alte zeci de mame şi copii în ultimii 6 ani. La două săptămâni după ce am ajuns acasă cu copiii, peste 40 de bebeluşi au luat stafilococ auriu din maternitate. Mulţi dintre ei, în stare gravă, au fost transferaţi spre alte unităţi sanitare. Sistemul a cedat.
Aproximativ 8 din 10 români s-au confruntat cu dificultăţi legate de sistemul medical în ultimul an
Personalul a fost suplimentat, dar… "Problema spaţiului este o problemă pe care nu o putem ascunde sub preş", a declarat Raluca Tocariu, medic neonatolog, Maternitatea Giuleşti. Abia aici intervin morile de vânt cu care se luptă medicii zilnic. Referate, planuri şi proiecte, toate stau deocamdată uitate. Clădirea în care funcţionează Maternitatea Giuleşti are aproape 100 de ani. Medicii caută să respecte circuitele impuse de directive europene. "Suntem constrânşi de spaţii şi încercăm în permanenţă să identificăm tot felul de soluţii încât să funcţionăm", a declarat Traian Maier, director medical, Maternitatea Giuleşti. Infecţiile au fost reduse semnificativ faţă de acum 6 ani, iar acum spitalul este prins într-un program de finanţare cu aparate de ultimă generaţie. "Identificare bacteriană în câteva minute. Plus conectivitate cu alte aparate de acelaşi tip din toată lumea având în comun o bază de date cu privire la opiniile identificate", a declarat Traian Maier, director medical, Maternitatea Giuleşti.
Dar tot nu e suficient. Vise îndepărtate, dar nu imposibile. Aproximativ opt din zece români s-au confruntat cu dificultăţi legate de sistemul medical în ultimul an, potrivit studiului Ipsos. Dintre aceştia, trei din zece au menţionat timpii de aşteptare excesiv de lungi pentru programări şi proceduri medicale. Asta arată insuficienţa personalului medical, una din cauzele incendiului de la Institutul Matei Balş, un eveniment care a zguduit din temelii sănătatea din România. 26 de morţi din peste 100 de răniţi în locul în care oamenii s-au dus să se vindece. Peste câteva luni, alt spital, alt foc. La Neamţ.
Focurile au încetat după pandemie, dar cenuşa din ruinele secţiilor arse n-au schimbat mare parte din sistem. Obosiţi de luptă, mulţi dintre medici şi-au pierdut empatia. Datele Ipsos arată că 5% dintre pacienţi plătesc informal pentru servicii medicale şi un procent şi mai mare, 15% dintre bolnavii trataţi în România au declarat că nu au primit servicii de calitate pentru că nu au scos bani din buzunar. În fiecare an auzim de cazuri de medici care primesc mită în formă continuată. Ultimul, fost ministru al Sănătăţii. "N-am cerut şi n-am condiţionat niciodată actul medical. Mi-am făcut doar meseria de medic", a declarat Nelu Tătaru, medic acuzat de corupţie.
România ta şi România mea fac, împreună, România noastră. Poate nu seamănă între ele dar, cu siguranţă, fiecare are frumuseţea şi problemele ei, luptele, dar şi victoriile ei. Vrem să vedem aşadar cum arată, de fapt, România nostră, a tuturor. Iar pentru asta avem nevoie de sprijinul tău. Vrem să ştim care sunt problemele cu care te confrunţi în viaţa de zi cu zi, care sunt temerile, aşteptările, necazurile sau bucuriile tale. Te invităm să ne spui povestea ta, să ne trimiţi informaţii, poze sau imagini video folosind aplicaţia Observatornews sau pe whatsapp la numărul 0722.699.800.