Antena LIVE

Avorturi interzise prin lege, în statul Alabama. Medicii riscă până la 99 de ani de închisoare

Senatorii din statul american Alabama au aprobat o lege care interzice avorturile sub orice formă. Politicienii au respins incluvisv amendamentele care permiteau excepţii precum cazurile de viol sau incest, stârnind un scandal de amploare.

De la 15.05.2019, 11:49
Avorturile au fost interzise prin lege în statul american Alabama Profimedia Images

Senatorii din statul american Alabama au aprobat o lege care interzice avorturile sub orice formă. Politicienii au respins incluvisv amendamentele care permiteau excepţii precum cazurile de viol sau incest, stârnind un scandal de amploare.

Potrivit noii legi, avortul va fi posibil numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol.

În caz contrar, medicii care efectuează întreruperi de sarcină ar putea fi puşi sub acuzare şi condamnaţi până la 99 de ani de închisoare.

Potrivit jurnaliştilor BBC, legea va merge acum la guvernatorul republican Kay Ivey care nu a declarat încă dacă o va semna.

Pe acelaşi subiect

Totuşi, Kay Ivey este cunoscută pentru opinia sa împotriva avorturilor.

Restricţii cu privire la întreruperile de sarcină au fost introduse, anul acesta, în 16 state americane.

Unul dintre susţinătorii legii din Alabama, republicanul Terri Collins, a declarat că 'legea noastră recunoaște statulul de persoană al copilului din pântec'.

 

Statistici sumbre despre avorturile din România

Potrivit unor date statistice publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, România se numără printre statele cu cel mai mare număr de copii avortaţi din lume.

În fiecare an, în România sunt avortați aproximativ 100.000 de copii, respectiv aproximativ 400 pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 1 din 3 copii concepuți.

Conform Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare a Ministerului Sănătății, se estimează că:

- din 1958 până în 2008, în România au fost avortați 22.178.906 copii;

- în cei mai sângeroși ani – 1964, 1965, 1966 – au fost avortați peste 1 milion de copii, în fiecare an

- în 1990, numărul avorturilor a atins cifra de 992.265.

Drept urmare, România și Rusia sunt singurele țări din lume al căror număr de copii avortați a depășit numărul populației în viață.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024