Bebeluş cu două penisuri, născut la maternitatea din Ploieşti, o malformaţie deosebit de rară
Un bebeluş cu două penisuri s-a născut la maternitatea din Ploieşti, informaţie confirmată de oficialii maternităţii. Medicii precizează că unul din penisuri este situat la locul său, sub buric, unde este și scrotul, iar cel de-al doilea este mai jos decât ar trebui.
De Redactia Observator la 15.10.2018, 14:01Un bebeluş cu două penisuri s-a născut la maternitatea din Ploieşti, informaţie confirmată de oficialii maternităţii.
Medicii precizează că unul din penisuri este situat la locul său, sub buric, unde este și scrotul, iar cel de-al doilea este mai jos decât ar trebui.
Informația a fost confirmată oficialii maternităţii, care spun că este vorba despre o malformație deosebit de rară, iar cadrele medicale din unitatea spitalicească spun că până acum nu s-au mai confruntat cu un astfel de caz.
Pentru a proteja identitatea copilului, cadrele medicale nu au putut detalia informația.
Diphalia este o afecțiune genetică prezentă la naștere, în care o persoană are două penisuri. Această condiție rară a fost descrisă pentru prima dată într-un raport al medicului elvețian Johannes Jacob Wecker, în 1609.
Diphalia afectează doar aproximativ 1 din fiecare 5-6 milioane de băieți. De fapt, în ultimii 400 de ani, au fost înregistrate doar aproximativ 100 de cazuri de când a fost recunoscută din punct de vedere medical.