Bilanț coronavirus în România, 16 mai. 565 de cazuri noi şi 38 decese, în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru duminică, 16 mai 2021, că au fost înregistrate 565 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 12.957 de teste RT-PCR (4.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.224 la cerere) și 5.792 de teste rapide antigenice. Situaţia detaliată, mai jos.
De Redactia Observator la 16.05.2021, 13:08- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus
- Până astăzi, 29.523 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat
Bilanţul zilnic al pandemiei de coronavirus
Până astăzi, 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.025.145 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 565 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 29.523 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.05.2021 (10:00) – 16.05.2021 (10:00) au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.904. Dintre acestea, 777 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.644.702 teste RT-PCR și 1.033.521 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.957 de teste RT-PCR (4.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.224 la cerere) și 5.792 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 13.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.294 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.259 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.