Antena LIVE

Ce spune Raed Arafat despre extinderea certificatului verde la persoanele cu anticorpi, dar netrecute prin COVID-19

Raed Arafat a declarat, vineri, că au existat discuții despre extinderea certificatului verde COVID pentru persoanele care au anticorpi împotriva SARS-CoV-2, dar că acestea nu au fost finalizate.  Secretarul de stat în MAI a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, că o asemenea măsură ar putea fi aplicată doar în interiorul țării.

De la 19.11.2021, 16:43
Ce spune Raed Arafat despre extinderea certificatului verde la persoanele cu anticorpi, dar netrecuțe prin COVID-19 Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta (arhivă)

"Au fost unele discuţii, dar final nu există pe aceste discuţii. Şi aici, subliniez că astfel de măsuri nu pot fi aplicate decât dacă se aplică local, pentru că certificatul verde european - ca să circuli în spaţiul UE - trebuie să fie cu acordul tuturor ţărilor care admit acest certificat, adică al tuturor ţărilor membre UE. La acest moment, certificatul verde la nivel european include cele trei aspecte: vaccinat; trecut prin boală, dar cu dovadă şi perioada este de maxim 180 de zile, dar nu mai puţin de 14 zile; testat. Acestea sunt cele trei. La acest moment, acesta este certificatul verde. Dacă unele ţări iau măsuri interne (...), asta este o decizie locală. În România ştiu că au fost unele discuţii, dar în acelaşi timp aceste discuţii nu au fost finalizate. Deci, la acest moment, se respectă cele trei segmente ale certificatului european", a declarat Raed Arafat, potrivit AGERPRES.

Bulgaria a extins deja certificatul verde pentru cei care au anticorpi

Stoycho Katsarov, ministrul bulgar al Sănătății, a anunțat pe 9 noiembrie 2021 extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care nu sunt vaccinate sau înregistrate în statistica celor trecuţi prin boală, dar care au în sânge anticorpi neutralizanţi împotriva SARS-CoV-2. Potrivit sursei citate, aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul Bulgariei.

Ți-a plăcut acest articol?

raed arafat certificat verde anticorpi covid coronavirus
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024