Antena LIVE

Curs valutar

Video

Copiii trimişi la culcare devreme în primii ani de viaţă devin adulţi mai sănătoşi. Ce arată un studiu despre efectele somnului

Somnul copiilor. Odihna de calitate şi la orele potrivite îi poate feri pe cei mici de dependenţele de mai târziu! Este concluzia unui nou studiu.

De la 13.09.2024, 13:02
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit cercetării realizate de academicieni americani, copiii de 5 ani care erau culcaţi târziu au avut o probabilitate cu 26% mai mare să consume droguri, până la vârsta de 15 ani. Probabilitatea scade, odată cu creşterea vârstei. La 9 ani, acest risc era cu 19% mai mare.

Totodată, adolescenţii care în copilărie au adormit mai târziu au fost cu 45% mai predispuşi să consume alcool, potrivit cercetărorilor.

Un somn insuficient este, aşadar, mai periculos decât ne putem imaginea. Dincolo de posibilitatea unor adicţii mai târziu, odihna precară duce la slăbirea sistemului imunitar al copilului, la probleme de greutate şi, inclusiv, la uitarea unor lucruri învăţate pe timpul zilei.

Academia Americană de Medicină a Somnului a publicat un ghid în acest sens şi recomandă un somn de 16 ore pe zi, în cazul bebeluşilor şi, iată, mai puţin odată cu înaintarea în vârstă.

Cu toate acestea, programul este respectat şi nu prea. Dacă privim în direcţia adolescenţilor, vedem că ei dorm cu minimum 3 ore mai puţin decât este recomandat. 45% dintre ei se confruntă cu tulburări de somn, mai arată datele.

Olivia Păunescu

Responsabilitate! Este primul cuvânt care îmi vine în minte, atunci când mă gândesc ce implică meseria de jurnalist, un job pe care l-am îmbrăţişat şi care m-a îmbrăţişat, la rândul lui, semn că lucrurile bune în viaţă se întâmplă... ...

somn copii
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024