Copil în vârstă de 1 an din Bacău, confirmat cu coronavirus
Un copil în vârstă de un an din Bacău a fost confirmat cu coronavirus, conform unui comunicat transmis de autorități în cursul nopții.
De Cristian Toteştean la 14.03.2020, 02:39- Copilul a fost în contact cu mătușa întoarsă din Italia.
- A fost confirmat la al doilea test medical.
Un copil în vârstă de un an din Bacău a fost confirmat cu coronavirus, conform unui comunicat transmis de autorități în cursul nopții.
Micul pacient a intrat în contact cu mătușa întoarsă din Italia, dar care este asimptomatică și urmează să fie testată. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, mătușa a venit în România din Peninsulă pe 3 martie.
Surse medicale au declarat pentru Observator că este vorba despre un copil din Moinești, care a fost internat împreună cu mama sa pe 10 martie. În cazul mamei, testele au ieșit negative. La copil, primul test ar fi fost negativ, iar al doilea, de pe 13 martie, ar fi confirmat că a contractat coronavirus, precizează aceleași surse.
Micul pacient era programat să fie transferat sâmbătă dimineață la Iași.
Peste 90 de persoane au fost confirmate cu coronavirus în România. Vineri au fost 30 de cazuri, cele mai multe de până acum. Sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții, au fost anunțate alte șase cazuri, printre care și copilul de 1 an din Bacău.