192 de noi cazuri de coronavirus în România. Bilanțul a ajuns la 1952 de pacienți infectați
În acest moment, în România sunt 1952 bolnavi de coronavirus, după confirmarea a 192 de noi cazuri de infectare.
De Veronica Micu la 30.03.2020, 13:09- Bilanțul cazurile de Covid-19 în România a ajuns la 1952.
- Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani
În acest moment, în România sunt 1952 bolnavi de coronavirus, după confirmarea a 192 de noi cazuri de infectare.
Grupul de Comunicare Strategică anunță 192 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în România, bilanțul total al infectărilor ajungând la 1952.
"Până astăzi, 30 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj).
Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani", se arată într-un comunicat de ultimă oră al autorităților.
La ATI, în acest moment, sunt internați 53 de pacienți, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.