Lista pe judeţe a cazurilor de Covid în România, 12 ianuarie 2022
Lista cazurilor de coronavirus pe judeţe a fost actualizată miercuri, 12 ianuarie 2022. Conform reprezentanților Grupului de Comunicare Strategică, bilanţul din țara noastră a ajuns la 1.866.102 de infectări cu noul coronavirus.
De Redactia Observator la 12.01.2022, 13:49În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.600 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 719 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
COVID-19. Lista cazurilor pe judeţe 12 ianuarie 2022
Până astăzi, 59.114 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.01.2022 (10:00) – 12.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (26 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 44 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 44 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.