Antena LIVE

Ministrul Sănătăţii, despre vaccinarea a peste 100.000 de oameni într-o zi: ''Un ritm pe care am dorit să-l atingem, dorim să-l menţinem''

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, că s-a dorit depăşirea pragului de 100.000 de persoane vaccinate în 24 de ore şi se doreşte menţinerea acestui ritm susţinut şi chiar depăşirea lui.

De la 07.05.2021, 10:55
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii

 Potrivit ministrului, doar vaccinarea poate asigura revenirea la viaţa de dinainte de pandemie. ''Vestea bună este că ieri au fost un pic peste 100.000 de persoane vaccinate. Acesta este un ritm pe care am dorit să-l atingem, dorim să-l menţinem şi, de ce nu, dorim să-l depăşim. Acest ritm susţinut de vaccinare a fost atins prin eforturi combinate ale personalului medical, căruia ţin să-i mulţumesc că, după acest efort pe care l-a depus în spitale, continuă să facă eforturi şi să vină să vaccineze, este rezultatul dorinţei voastre de a veni să vă vaccinaţi şi în colaborare cu autorităţile locale acum sunt din ce în ce mai multe posibilităţi de vaccinare'', a declarat, vineri, la Timişoara, Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii  apreciat că există toate ''premisele care ne arată că ritmul de vaccinare poate fi susţinut şi crescut şi cu ajutorul lui vom putem reveni la viaţa de dinainte de pandemie cât de curând''.

Depăşirea pragului de 100.000 de persoane vaccinate într-o zi

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 100.454 de persoane. ''Am promis, am făcut! România, hai că se poate!'', a adăugat şeful Guvernului.

Inclusiv Klaus Iohannis a vorbit despre situaţia vaccinării din ţară. Şeful statului a afirmat, după ce a vizitat joi centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenţă ''Dr. Alexandru Gafencu'' Constanţa, că ''stăm în România extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare​''. Cu toate acestea, Klaus Iohannis îndeamnă oamenii la vaccinare, în condiţiile în care pericolul pandemiei nu a trecut.

Ți-a plăcut acest articol?

vaccin covid covid 19 ministrul sanatatii ioana mihaila
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024