Antena LIVE

"Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea". Sfaturile unui medic pentru masa de Paşte

Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei de sărbătorile pascale, afirmă medicul Tudor Ciuhodaru, care recomandă românilor să nu mănânce imediat după slujba de Înviere, scrie Agerpres.

De la 15.04.2023, 16:59
"Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea". Sfaturile unui medic pentru masa de Paşte Shutterstock

"Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbătorile pascale. În caz contrar, veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din prima zi. Dacă vreţi însă să petreceţi în familie şi nu prin spitale: nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea sau imediat după slujbă. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului", recomandă medicul, într-o postare pe Facebook.

El adaugă că alimentele trebuie introduse treptat, putându-se începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, care va facilita digestia.

"Cei care au postit trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începând cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ',concentrat'. Consideraţi ,'concentrat' tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă", arată medicul.

Sfaturi privind consumul de alcool: Trebuie băut cu prudenţă

Acesta recomandă să se asigure o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzaţia de suprasaturaţie, cât şi sindroamele dispeptice.

"Indiferent de starea de sănătate, alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mâncarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensările pot fi grave, mergând până la comă. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grăsimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital", îndeamnă medicul.

Tudor Ciuhodaru nu îi uită nici pe cei cunoscuţi cu alergii alimentare, care vor trebui să aibă grijă la tipurile produselor consumate, să aibă la ei medicaţia de urgenţă şi să se prezinte la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburărilor respiratorii.

"Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces. (...) Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grăsimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbări în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile", mai recomandă medicul Tudor Ciuhodaru. 

Ți-a plăcut acest articol?

paste 2023 masa paste medic spital
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024