(P) Jucăriile de dentiție de la Little Prints diminuează durerile gingivale ale copiilor
În primele zile de la venirea acasă a bebelușului părinții încă învață cum să se descurce, încă încearcă să descopere ce înseamnă fiecare reacție a copilului. Parenthood-ul nu este o etapă simplă, ci plină de experiențe plăcute, ce îi trece pe cei doi părinți prin fel și fel de stări.
De Redactia Observator la 16.12.2021, 16:05Totuși, fiind concentrați pe fiecare lucru și așa cum vor să facă totul bine, aceștia vor descoperi că timpul trece foarte repede și nici nu știu când se trezesc că au trecut câteva luni, iar celui mic încep deja să îi crească dințișorii. O altă etapă interesantă, cu nopți nedormite și plânsete din cauza gingiilor umflate și dureroase. Iată că Little Prints este alături de părinți în toate aceste etape cu fel și fel de accesorii și lucruri esențiale pentru bebeluș.
Creșterea dinților - o provocare
Pentru părinți poate unul dintre cele mai dureroase lucruri este atunci când cel mic plânge și nu pot face nimic să îi aline durerea. Când vine vorba despre durerile gingivale iată că puteți achiziționa niște jucarii dentitie care îl vor ajuta cu adevărat pe bebeluș.
Puteți găsi în gama de produse Little Prints foarte multe variante în acest sens, în special acum când gama de produse s-a extins și au apărut noi opțiuni, care mai de care mai drăgălașe.
Vă puteți ajuta copilul foarte mult dacă îi dați o jucărie de dentiție special creată cu care să își aline durerea. Puteți alege dintre variantele Cleo sau Lola care sunt disponibile în mai multe culori, dacă nu alegeți-le pe cele în formă de inimă, stea, pasăre, caracatiță și câte și mai câte variante sunt.
Toate acestea au un design drăgălaș, dar care a fost special gândit, astfel încât să îi faciliteze copilului atât prinderea, cât și posibilitatea de a atinge cu ele gingiile fix în locurile care îl dor.
Perioada erupțiilor dentare, completată de perioada diversificării
Așa cum poate vă așteptați, fiecare perioadă prin care cel mic trece este din ce în ce mai interesantă și lucrurile noi nu încetează să apară niciodată. Fiecare etapă are provocările ei pe care trebuie să le depășiți cu răbdare, dar foarte important, trebuie să și fiți pregătiți cu toate lucrurile necesare.
Poate ați trecut deja prin perioada în care i-au au crescut dințișorii sau cel puțin o parte din ei, este momentul ca bebe să încerce noi gusturi, texturi și arome. Acesta va fi momentul în care vă veți distra la fiecare grimasă pe care o va face ce vă va da de înțeles dacă îi place ce gustă, dacă detestă sau dacă nu este decis încă.
Set complet - ora mesei va fi o plăcere
În acest sens aveți nevoie și de tacâmurile necesare care să fie blânde cu gingiile sensibile și care să nu îl irite pe cel mic. Descoperiți deci seturile pentru diversificare de la Little Prints. Comandați un set și primiți toate cele necesare. Acestea sunt disponibile pe zeci de variante de culori și conțin:
-
bavetă predispusă cu un buzunar în care poate cădea mâncarea, astfel încât să nu se împrăștie peste tot în jur;
-
bol cu capac, astfel încât să puteți depozita mâncarea mai ușor;
-
farfurie divizată cu ventuză, astfel încât fiecare aliment să fie prezentat copilului cât mai interesant, individual, pentru a-i atrage curiozitatea și să încerce din toate alimentele din bol. Ventuza menține farfuria pe masă, astfel încât să nu arunce peste tot cu mâncare când vrea să ridice farfuria de pe masă;
-
linguriță din silicon cu care nu se lovește atunci când o bagă în gură - aspect foarte important în special pentru că are gingiile sensibile și cu siguranță nu veți vrea să plângă sau să prindă o teamă de momentul în care trebuie să mănânce, pentru că îl asociază cu durerea.
E-shopul mămicilor, cu articole pentru bebeluși
Mămicile interesate vor găsi aici tot ceea ce au nevoie pentru cel mic în materie de accesorii. Puteți descoperi chiar și suzetele Bibs sau Frigg - branduri foarte apreciate și recomandate chiar și de mame celebre în spațiul public, datorită designului, materialelor din care sunt confecționate și utilității lor.
Din prima zi a bebelușului acasă și până ce va împlini câțiva ani, Little Prints poate fi partener de încredere pentru părinți și ajutor de nădejde. Accesați site-ul pentru a descoperi toate articolele disponibile și comandați ceea ce vă este necesar pentru bebeluș.
Contact:
hello@littleprints.ro
+4 0725 766 847