Peste 7.000 de români au făcut Covid după prima doză de vaccin, peste o mie după a doua
Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că peste 7.000 de persoane s-au infectat după administrarea primei doze de vaccin, în timp ce peste 1.000 au făcut Covid-19 după ce au primit ambele doze.
De Redactia Observator la 16.03.2021, 17:00”De la începutul vaccinării și până în prezent un număr de 7.145 de persoane, ceea ce înseamnă 0,49% din totalul celor vaccinați cu prima doză, au avut un test pozitiv de infecție cu Sars-Cov-2 după administrarea primei doze. Dintre acestea, peste 2.083 de persoane, ceea ce înseamnă aproape 30%, care au fost confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după administrarea primei doze, au efectuat și doza de rapel la acest moment”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit Mediafax.
Acesta a precizat că perioada medie de timp de la prima doză până în momentul diagnosticării a fost de 9 zile. De asemenea, alte 1.012 persoane au fost confirmate cu infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, din data de 27 decembrie până în prezent, ceea ce înseamnă 0,14% din numărul total al persoanelor vaccinate cu două doze.
„Ne așteptăm ca formele de severitate să fie mult diminuate comparativ cu situația în care persoanele nu au fost vaccinate”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.