Premieră medicală la Spitalul Parhon din Iaşi. Transplant de rinichi pentru doi pacienţi, operaţi în acelaşi timp
Pentru prima dată în cei 18 ani de când aici se efectuează transplant de rinichi, doi pacienţi au fost operaţi în acelaşi timp. Unul dintre rinichi a ajuns la o femeie care făcea dializă de 18 ani, iar celălalt la un bărbat cardiac.
De Redactia Observator la 13.11.2018, 11:38Pentru prima dată în cei 18 ani de când aici se efectuează transplant de rinichi, doi pacienţi au fost operaţi în acelaşi timp. Unul dintre rinichi a ajuns la o femeie care făcea dializă de 18 ani, iar celălalt la un bărbat cardiac. Şi noutăţile nu se opresc aici. Donatorul avea hepatită C, iar asta a făcut intervenţia şi mai delicată pentru doctorii ieşeni.
La Spitalul Parhon din Iaşi, transplantul de rinichi nu mai este de mult o noutate. S-au făcut multe astfel de operaţii. În continuare însă, 400 de bolnavi din toată Moldova aşteaptă un apel prin care să fie anuntaţi că s-a găsit un donator compatibil. Pentru doi dintre ei, o femeie din Iaşi şi un bărbat din Botoşani, telefonul a sunat în weekend.
Dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul "Dr. C.I.Parhon": Din fericire a fost o oprtunitate. Un caz în care o echipă de la Parhon s-a deplasat la Oradea unde s-a realizat prelevarea de la un donator cadaveric. După care ambii rinichi au fost direcţionaţi către centrul din Iaşi şi implantaţi la doi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare.
Radu Andriciuc, medic specialist urolog: Am fost ajutaţi de ISU cu un elicopter pt a scădea f mult timpul de deplasare şi asfel şi timpul de ischemie.
Pentru prima dată, ambii rinichi au ajuns la doi bolnavi din zona Moldovei. Până acum, unul dintre organe mergea la un alt centru din ţară.
Dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul "Dr. C.I.Parhon": Premiera medicală pt noi este că cele două operaţii s-au făcut în acelaşi timp. Al doilea este prezenţa virusului de hapatica C la donator şi atunci există şi riscuri şi complicaţii medicale.
Chiar şi cu virusul hepatitei C, ambii pacienţi şi-au dorit rinichii.
Adelina Miron, medic primar urolog: Un efort fizic şi uman intens. Intervenţia a început foarte dimineaţă. A trebuit să ne împărţim aşa cum am putut între cele două intervenţii.