Antena LIVE

Curs valutar

Rafila: Această creştere săptămânală, care practic dublează numărul de cazuri de COVID, arată un trend ascendent

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de infecţii cauzate de SARS-CoV-2, el precizând că nu se înregistrează cazuri grave. Rafila estimează că boala COVID-19 poate fi ''chiar mai puţin decât o nouă gripă'', poate fi ''o răceală obişnuită'', el amintind, în acest context, că există deja patru tipuri de coronavirus care produc îmbolnăviri în mod obişnuit, mai ales în sezonul rece.

De la 10.07.2022, 11:39
WhatsApp
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii Hepta

''Această creştere săptămânală practic dublează de la săptămână la săptămână numărul de cazuri. Avem deja două astfel de săptămâni consecutive - arată un trend ascendent, care, din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. Suntem la început. Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip. La ATI sunt relativ puţine cazuri, la ultima raportare aveam 52 de cazuri la terapie intensivă, din faţă de circa 1800 capacitate de a trata aceşti pacienţi. Nu ne îngrijorează în acest moment şi ceea ce vedem că se întâmplă şi în alte ţări probabil se va întâmpla şi în România. Cazurile vor fi numeroase, important este că nu vor fi grave şi pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic, eventual antiviral, dacă există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii'', a afirmat Alexandru Rafila, la Prima Tv. 

Alexandru Rafila, despre vârful noului val de COVID

Acesta a reamintit că simulările realizate de Institutul de Sănătate Publică au estimat un număr maxim de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi, în condiţiile în care ultima statistică arăta o medie de 1.100 de noi îmbolnăviri zilnic. ''Cred că ne vom opri undeva în jur de 10-12.000 de cazuri înregistrate zilnic. Dar, repet, important nu este numărul de cazuri, importantă este evoluţia acestor cazuri, dacă presupune sau nu spitalizare, dacă vor fi forme uşoare de boală la care un tratament simptomatic şi izolarea timp de câteva zile s-ar putea să fie suficiente, atunci n-o să avem nicio problemă. Opinia mea este că evoluţia acestei infecţii - în general nu aş vrea să facem referire numai la acest val - va fi exact în acest mod: perioade de acalmie, urmate de perioade de infectare a unor categorii de oameni care nu au imunitate faţă de această variantă sau subvariantă a virusului'', adaugă medicul.

Potrivit ministrului, vaccinurile existente în prezent împotriva COVID-19 sunt cele autorizate în anul 2020, iar datele arată că ''şi persoanele vaccinate şi cele nevaccinate se îmbolnăvesc în aceeaşi măsură''. Diferenţa constă, spune medicul, în faptul că persoane care au boli grave beneficiază prin vaccinare de ''un anumit grad de imunitate'' care previne de multe ori complicaţii ale bolii. 

Cât despre populaţia care nu suferă de boli cronice şi nu se înscrie în categoriile considerate ca fiind la risc în ceea ce priveşte starea de sănătate, el a explicat că nu a observat ''diferenţe mari în ceea ce priveşte persoanele vaccinate cu booster sau fără booster''. Rafila precizează că aproximativ 20% din totalul cazurilor noi înregistrate în această perioadă sunt pacienţi reinfectaţi, adică oameni care au făcut din nou boala la mai mult de 90 de zile de la infecţia anterioară.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nou val covid 19 vaccinati alexandru rafila ministrul sanatatii vaccin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024