România ar putea fi într-un "scenariu sinistru", crede cercetătorul Octavian Jurma
Medicul Octavian Jurma estimează că în România numărul persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2 va crește ușor în decembrie, iar valul 5 al pandemiei va începe în februarie. În prezent, situația este mai gravă decât se crede deoarece nu se fac teste, mai spune specialistul.
De Redactia Observator la 24.11.2021, 12:27Specialiștii au mai multe scenarii privind evoluția pandemiei în România. „Unul dintre scenariile posibile după care poate evolua rata de infectare în România în continuare este o creștere lentă cu oscilații mari după minimul valului 4, care va fi probabil în timpul vacanței din decembrie când testarea va coborî la minimele anului. Un alt scenariu mult mai sinistru este că valul 4 este de fapt întârziat cu 2 luni în România (septembrie) față de valul 4 din Franța sau Italia și va fi urmat peste 2 luni, în ianuarie, de o recidivă mai agresivă chiar decât valul 4. Este un scenariu enunțat și de col. dr. Gheorghiță. În opinia mea, scenariul curent cel mai probabil pentru România rămâne între cele două, respectiv un platou relativ înalt cu profil ascendent, urmat de debutul unui nou val (valul 5) în februarie-martie, după modelul valului 3”, a explicat Octavian Jurma.
Octavian Jurma crede că situația e mai gravă decât o arată statisticile
Specialistul mai susține că orice prognoză în România este mult îngreunată de „raportarea incompletă a datelor rezultate din secvențiere și de inhibarea testării”. De aceea, Jurma crede că în prezent situația epidemiologică este mult mai gravă decât o arată statisticile.
- Octavian Jurma: Imediat după discursul în care președintele își exprima îngrijorarea, mortalitatea a scăzut....
- Semnal de alarmă. Octavian Jurma, despre valul 4 COVID: au murit la fel de mulți copii cât în toate valurile...
- Octavian Jurma, critic la adresa autorităţilor: nu poate fi vorba de relaxarea restricţiilor. "Este definiţia...
„Relaxarea mioritică e mai eficientă decât carantină și vaccinarea vestice. Cum e posibil așa ceva? Secretul succesului nostru este evident testarea în masă, mai precis absența ei. România are acum o rată de testare zilnică de doar 2,500 teste per milion de locuitori în plin val 4-Delta. În vara testăm pe jumătate, sub 1,250 de teste pe zi per 1 milion locuitori…. Situația din România acum, chiar dacă suntem incontestabil într-o fază rapid descendentă a valului 4, este mai gravă decât în multe din țările care iau la incidențe de la 1 sau 3 la mie măsuri de neconceput pentru autoritățile de la noi la 20 la mie”, a precizat Jurma.
Potrivit statisticii de marți, în 24 de ore, în România au fost efectuate 54.729 de teste, din care 15.133 de teste RT-PCR și 39.596 de teste rapide antigenice.