Antena LIVE

Curs valutar

Ministrul Tătaru, despre sistemul medical: "Luna septembrie, de mare provocare şi preocupare. Se simte oboseala"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că sistemul medical românesc simte oboseala și suprasolicitarea, după lunile de pandemie. În septembrie, spune el, va exista o mare provocare.

De la 08.09.2020, 22:07
WhatsApp
Nelu Tătaru avertizează despre problemele din sistemul medical românesc Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

"Ce a însemnat sistemul medical în această perioadă. A fost un sistem medical pe care cred că îl ştiam toţi, dar ne-am obişnuit cu dânsul. Dacă în primă fază eram toţi aşezaţi, în faza în care ne aflăm astăzi deja se simt oboseala, se simte suprasolicitarea. Luna septembrie pentru noi este o lună de mare provocare şi de mare preocupare. Avem mai mulţi factori de risc", a declarat ministrul Tătaru.

Ministrul a invocat drept factori de risc relaxările unor măsuri restrictive precum deschiderea restaurantelor la interior, redeschiderea cinematografelor, dar şi deschiderea anului şcolar, campania electorală şi alegerile ori aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

Cristian Ionescu
coronavirus romania morti coronavirus romania romania coronavirus
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025