Spitalul Județean Suceava a fost militarizat
Spital militarizat. Este soluţia găsită la Suceava, locul unde principala unitate medicală din judeţ a devenit un focar de coronavirus. Un medic colonel va încerca să restabilească ordinea.
De Redactia Observator la 03.04.2020, 10:59- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Spital militarizat. Este soluţia găsită la Suceava, locul unde principala unitate medicală din judeţ a devenit un focar de coronavirus. Un medic colonel va încerca să restabilească ordinea.
Măsura cerută de preşedintele Iohannis a venit în ziua cu cel mai negru bilanţ de la începutul epidemiei.
23 de decese au fost raportate numai în ultimele 24 de ore. Totalul urcă, aşadar, la 115 morţi şi peste 2700 de cazuri confirmate.
Preşedintele României: Este corect, este oportun şi este necesar să se introducă proceduri militare, deci o militarizare a spitalului, pentru a reveni foarte rapid la o normalitate.
Aşa că, de astăzi, Spitalul Judeţean Suceava este condus de colonelul Daniel Ionuţ Derioiu. Militarizarea Spitalului vine după un val de demisii acolo, ultima dintre ele fiind a managerului numit în urmă cu o săptămână.
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii: Noi am fost pregătiţi cu o echipă nouă şi am căutat o echipă care poate să pună o ordine şi o rigoare în tot ce se întâmplă.
Însă, dincolo de ceea ce declară oficialii de la Bucureşti, în Spitalul Judeţean Suceava domneşte haosul. Doi fraţi au aflat astăzi, de la pacienţi, că tatăl lor a murit.
Adrian Matei, fiul unui pacient: Mai avea doi colegi în cameră. Azi dimineaţă m-au sunat şi au zis că nu mai este.
Unul dintre fraţi este în Germania, iar celălalt este în carantină, în România. Acum cei doi cer ajutorul autorităţilor să aibă grijă de mama lor.
Adrian Matei, fiul unui pacient: Mama e singura acasă şi bolnavă şi ea cum e. Cum să încercăm să ajungem acolo să ne ocupăm acum dacă s-a întâmplat asta?
Un alt bărbat, în vârstă de 61 de ani, a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean. Are diabet, însă a fost dus într-o secţie în care se tratează bolnavii de coronavirus, deşi nu avea simptome.
Fiul său susţine că, mai bine de 50 de ore, nimeni nu i-a administrat insulina de care are atât de multă nevoie.
Ruben Perju: Mie mi s-a transmis, timp de trei zile, de la cinci asistente şi doi medici că situaţia lui tata e stabilă. Când aveam norocul să reuşesc să schimb două vorbe cu tata. În cel mai bun caz îmi spunea: nu sunt bine. Şi atât.
Ca o ironie a sorţii, în urmă cu o săptămână, Ruben Perju îi ajuta pe medici să nu se contamineze.
Ruben Perju: Acum câteva zile eram foarte ok, produceam viziere pentru medici, acum stau numai în telefoane.
Fiica unei paciente din Spitalul Judeţean Suceava, a aflat "pe surse" că mama ei a fost testată pozitiv.
Reporter: Ei cand i-au facut testul prima dată?
Fiica asistentei de la spitalul Suceava: Vineri seara i-au şi făcut testul, dar oficial nu ne-a anunţat nimeni dacă e pozitivă sau nu e pozitivă. Noi tot aşa, prin neamuri, prin asistente, am aflat că e pozitivă, ca noi să stăm acasă.
Un bărbat de 62 de ani a fost luat cu ambulanţa de acasă şi dus la Judeţean, apoi transferat la Rădăuţi. Nu avea simptome de coronavirus.
Daniela Sandu Zaharia, soţie pacient: Mi-au spus că nu e grav, nu e de operat, se operează doar cazuri foarte grave. Deci, are maţele ieşite, deci nu e de joacă.
Disperată, femeia a aflat cu greu că soţul ei a fost externat, iar ea nu a fost anunţată de nimeni. A mers şapte kilometri pe jos, singur, cu gândul că va ajunge acasă la 40 de kilometri distanţă.
Daniela Sandu Zaharia, soţie pacient: Eu sunt un om simplu. Un om care are zero lei pe ştat de plată. Zero lei. De asta munceşte soţul meu. Ca să pot să-mi ţin fata la facultate. Să fac din ea om. N-ai cui să-i spui.
În tot acest timp, în curtea Spitalului judeţean fac coadă maşinile mortuare. /Până acum, acolo au murit peste 30 de oameni diagnosticaţi cu COVID-19.