Antena LIVE

Curs valutar

Un tată din Focșani a chemat ambulanța pentru copil, dar a ascuns că erau în izolare la domiciliu

Gest de neînțeles al unui bărbat din Vrancea, care a chemat ambulanța pentru fiul său, care se simțea foarte rău, dar nu le-a spus medicilor că toată familia se afla în izolare la domiciliu, după ce intraseră în contact cu o persoană care veinse din Marea Britanie, aflată și aceasta în izolare.

De la 13.04.2020, 18:08
WhatsApp
observator.tv

Gest de neînțeles al unui bărbat din Vrancea, care a chemat ambulanța pentru fiul său, care se simțea foarte rău, dar nu le-a spus medicilor că toată familia se afla în izolare la domiciliu, după ce intraseră în contact cu o persoană care veinse din Marea Britanie, aflată și aceasta în izolare.

Procurorii din Vrancea au anunțat că fac cercetări în acest caz, pe numele bărbatului fiind deschis un dosar penal pentru fals în declarații.

"Deşi au fost preluaţi cu ambulanţa şi au fost internaţi la Spitalul Judeţean „Sf. Pantelimon” Focşani, persoana solicitantă nu a adus la cunoştinţa dispecerului şi a personalului medical faptul că se aflau în izolare la domiciliu şi că exista riscul infectării cu o boală infectocontagioasă, întrucât au intrat în contact şi domiciliau cu o persoană care a revenit din Marea Britanie şi care, la rândul acesteia, era izolată la domiciliu”, se arată în comunicat.

Procurorii continuă cercetările.

Cristian Ionescu
coronavirus romania
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024