Trasul apei la toaletă poate „propulsa” aerosoli cu coronavirus în jur
Să tragi apa la toaletă fără să așezi capacul ar putea răspândi viruși respiratorii, printre care și Sars-CoV-2, în aerul din încăpere, spun cercetătorii, conform BBC.
De Redactia Observator la 16.06.2020, 19:02- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Patriculele cu viruși pot sta în aer mai bine de un minut
- Așezarea capacului pe vasul de toaletă va împiedica acest lucru
Oamenii de știință din China au calculat că trasul apei propulsează picături de apă până la 90 de centimetri în aer. Simularea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea Yahgzhou și publicată în „Physics of Fluids”.
Așezarea capacului pe vasul de toaletă va împiedica acest lucru.
Coronavirusul se răspândește prin particule lichide din strănut și tuse sau prin contactul cu obiecte contaminate. Oamenii care sunt infectați pot avea urme ale virusului și în materiile fecale, deși nu se știe exact dacă acestea transmit boala mai departe altora.
Oamenii de știință din lume testează apa de canalizare pentru a determina cum pot să se infecteze unele persoane cu coronavirus.
„Particulele plutesc în aer pentru mai bine de un minut” și pot fi inhalate de alte persoane, în cazul toaletelor publice, spune Ji-Xiang Wang, autor al studiului.
Dr. Bryna Bzdek, cercetător specializat în aerosoli la Universitatea din Bristol, a declarat pentru BBC că deși nu există dovezi clare că virusul se poate răspândi pe această cale, nu ar strica să fim precauți.
„Autorii studiului spun că, atunci când este posibil, să așezăm capacul pe vasul de toaletă înainte să tragem apa, să curățăm marginea și să ne spălăm pe mâini. „Deși studiul nu poate demonstra că aceste măsuri reduc transmiterea SARS-CoV-2, mulți alți viruși sunt transmiși pe calea fecal-orală, astfel că acestea sunt obiceiuri de igienă foarte bune de dobândit”, a declarat medicul.