Antena LIVE

Curs valutar

11 Tratamente de ultimă generație și intervenții ortopedice de succes - de vorbă cu Dr. Tarek Nazer

Lumea actuală evoluează permanent, iar inovațiile care revoluționează medicina astăzi sunt demne de așezat pe loc de frunte. Nu doar instrumentele cu care diverse tratamente și operații sunt efectuate, ci și dibăcia medicilor echilibrează balanța reușitelor.

De la 09.09.2019, 12:37
WhatsApp
Tratamente de ultimă generație și intervenții ortopedice de succes

Lumea actuală evoluează permanent, iar inovațiile care revoluționează medicina astăzi sunt demne de așezat pe loc de frunte. Nu doar instrumentele cu care diverse tratamente și operații sunt efectuate, ci și dibăcia medicilor echilibrează balanța reușitelor, astfel că majoritatea se orientează după specialiști când se confruntă cu diverse probleme de sănătate.

O arie a medicinii importantă și indispensabilă de altfel este ortopedia, la rândul ei necesitând experți care să dea șansa oamenilor de a-și redobândi sănătatea. Un nume de răsunet pe această secție a medicinii este Dr. Tarek Nazer, recunoscut pentru metodele de tratament regenerative cu infiltratii cu plasmă îmbogățite cu trombocite, menite să regenereze țesuturile fără a mai fi necesară intervenția chirurgicală.

Medicul care a tratat alături de alți specialiști echipa Manchester United în decursul celor 5 ani în care a practicat medicina în Anglia, Dr. Tarek Nazer și-a clădit o reputație statornică, deși la o vârstă destul de tânără. Are în prezent nu doar pacienți români, ci și străini care au auzit despre iscusința acestuia.

Tratamentele sale regenerative sunt minim invazive, în elaborarea cărora îl ajută cea de-a doua sa specializare, în medicina sportivă. În prezent deține Clinica Masaya, în București - loc în care specialistul își folosește darul, redând pacienților săi sănătatea, prin tratamente ultra moderne.

Iată ce a răspuns Dr. Tarek Nazer în cadrul unui interviu recent!

Ce v-a determinat să urmați această specializare și mai ales să duceți totul la un alt nivel privind abordarea problemelor?

„Am fost mereu atras de chirurgia membrului inferior, îndeosebi de cea minim invazivă, motiv pentru care am urmat și doctoratul în Biomecanica piciorului. Cunoașterea este cheia: așa am realizat cât contează detaliile în cazurile cu care se confruntă medicii în ortopedie. Diferența între reușita și eșecul unei operații o face importanța acordată acestora, dar mai ales experiența celui care operează.

Mulți medici își concentrează resursele într-o direcție inutilă, aplicând spre exemplu tratamente deja depășite la nivel european. Nu e simplu să te adaptezi avansului medicinii - e necesar să fii prezent constant la conferințe și congrese internaționale, să urmezi cursuri de perfecționare, trebuie sa învestești mereu în tine - e calea pe care am ales-o.”

Care este cheia succesului pentru un medic ortoped?

„Vă referiți, cred, la cum am reușit să ajung astăzi aici. Aș spune că e vorba despre concentrarea atenției asupra satisfacției profesionale, mai presus de profitul material. Când ajuți un om să trăiască, când corpul său funcționează iar normal și e datorită ție, satisfacția spirituală e deplină.

Bineînțeles că e destul de dificil să te axezi strict pe asta în România, mai ales că cele mai multe spitale nu asigură condițiile necesare pentru a desfășura tratamente elaborate. E un motiv pentru care nu lucrez la un spital de stat, de altfel o întrebare care mi-e adresată destul de frecvent. La privat există investitori dispuși să pună toate cele necesare la dispoziția medicului pentru a face adevărate minuni.

E trist cum mulți călătoresc în diverse țări pentru a se trata, unii din cauza lipsei de specialiști în problema lor, alții din cauza neîncrederii în sistemul sanitar din țară.”

Auzim despre medici că își petrec cea mai mare parte a vieții în spital. Câte ore ar trebui să lucreze pe zi un medic ca să fie unul cu adevărat bun?

„Înainte de cât, contează cum lucrează. E o regulă general valabilă - calitate înainte de cantitate. Pentru că experiența face deseori diferența, măcar minim 8 ore zilnic ar trebui să lucrezi pentru a deveni mai bun în profesia ta. Cu atât mai mult e necesar, cu cât meseria nu presupune doar efectuarea consultațiilor, ci și operațiile, valabil în ramurile chirurgicale mai ales.

Mi se întâmplă mai tot timpul să petrec 10 - 12 ore muncind, ca numai după ora 7 seara să conștientizez că e timpul pentru o pauză, că nu am mâncat. Cred ca asta înseamnă să fii concentrat și implicat în ceea ce faci, să evoluezi și să te perfecționezi pe o anumită specialitate.”

Cu toate că o clinică privată este de preferat, totuși dvs. ați deschis o clinica proprie. Care este motivul?

„Țelul meu a fost supraspecializarea, am pus mereu accent pe calitatea serviciilor oferite și asta susțin în continuare. Clinica Masaya e întruchiparea clinicii ideale, din punctul meu de vedere. Am dotat-o cu metode de diagnostic și tratament ultra moderne și este la dispoziția celor care caută ajutor din partea unor specialiști. Avem control asupra numărului de pacienți, tocmai pentru a acorda fiecăruia atenția necesară. Asta ne ajută să menținem calitatea serviciilor pe care le oferim.

Orice servicii se interconectează cu ortopedia sunt acoperite de clinică, avem toate specialitățile care ne ajută să punem mereu diagnosticul corect și să alegem un tratament eficient. Durerile articulare, spre exemplu, sunt depistate și tratate de specialiștii clinicii, însă investigațiile se realizează la alt nivel, prin metode imagistice și analize paraclinice. ”

Ce v-a inspirat să denumiți clinica astfel?

„Masaya înseamnă în realitate nopți, răspuns ce stârnește reacții curioase celor ce mă întreabă despre asta. Conceptul mi-a fost inspirat de timpul petrecut în general de medici în spital, treaz, învățând sau stând de gardă pentru a oferi servicii medicale pacienților. Practic medicii lucrează și dimineața și seara, oricând trebuie să fie disponibili în caz că apare vreo urgență medicală.”

Cum comunicați cu pacienții? Cum reușiți să fiți aproape de ei?

Tehnologia a evoluat, iar mediul online este cel care ne permite să comunicăm rapid și eficient cu pacienții noștri, cărora reușim să le furnizăm mereu informații corecte. Am creat în acest sens website-ul www.consultatieortopedie.ro, dar sunt prezent și pe rețelele de socializare, pe Facebook și Instagram ca Dr. Tarek Nazer. Ofer informații despre patologii diverse, răspunsuri la întrebările publicului, ajut și persoane care sunt din alte județe, care nu au acces la un sistem medical potrivit, dar nici la informații corecte.”

Pentru cei interesați, medicul ortoped Nazer Tarek poate fi găsit la Clinica Masaya din Sectorul 1, București. Mai multe informații cu privire la această clinică și servicii disponibile se regăsesc pe https://clinicamasaya.ro/doctor-tarek-nazer.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024