1 decembrie 2017. Ziua Națională a României va fi marcată prin spectacole pe Aeroportul Otopeni
Compania Națională Aeroporturi București va organiza, de Ziua Națională a României, evenimentul "1 Decembrie în aeroport".
De Redactia Observator la 28.11.2017, 17:39Compania Națională Aeroporturi București va organiza, de Ziua Națională a României, evenimentul "1 Decembrie în aeroport", care își propune să aducă pasagerilor celui mai mare aeroport din țară o mică parte din tradițiile și valorile autentice ale românilor.
Potrivit unui comunicat al CNAB, evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:20 în terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă, iar pasagerii care au decis să călătorească de Ziua Națională cu avionul vor fi întâmpinați cu spectacole de muzică populară și dans folcloric interpretate de celebrul ansamblu 'Călușarii' din Olt.
'De 1 Decembrie, sărbătoarea românilor începe în aeroport, iar Compania Națională Aeroporturi București face dovada ospitalității naționale și întâmpină în haine de sărbătoare pasagerii Aeroportului Internațional Henri Coandă, români și străini, deopotrivă. Sperăm că vom reuși să surprindem, încă de la intrarea în țară, spiritul românesc, precum și o mică parte din originalele tradiții autohtone', a precizat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.
Angajații aeroportului vor întâmpina pasagerii, la intrarea în țară, cu stegulețe și cocarde tricolore.