Antena LIVE

Curs valutar

La 125 de ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu, un mausoleu a fost ridicat în memoria ei

Pe meleagurile natale ale Ecaterinei Teodoroiu a fost inaugurat, după lucrări de restaurare, mausoleul ridicat în memoria ei.

De la 15.01.2019, 11:18
WhatsApp
Vezi și:

Pe meleagurile natale ale Ecaterinei Teodoroiu a fost inaugurat, după lucrări de restaurare, mausoleul ridicat în memoria ei. Sute de oameni au îndurat vremea rece pentru a fi prezenţi la eveniment şi pentru a aduce, astfel, un omagiu, adolescentei plecate pe front în lupta pentru reîntregirea naţională.

Este momentul în care, sub privirile a sute de oameni, mausoleul Ecaterinei Teodoroiu este dezvelit. Un tricolor de 135 de metri pătraţi l-a ţinut departe de privirile curioşilor până aseară. Edificiul restaurat acum a fost ridicat în centrul oraşului Târgiu Jiu încă din toamna anului 1935 de ucenica lui Constantin Brâncuşi.

Eroina de la Jiu s-a născut cu numele Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894 în Vădeni, astăzi un cartier în componența municipiului Târgu-Jiu. Aseară locuitorii oraşului adunaţi la eveniment au putut asista şi la proiecţia filmului biografic care îi poartă numele.

Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu şi-a găsit sfârştiul pe câmpul de luptă, împuşcată în piept. Se întâmpla pe 22 august 1917, în bătălia de la Mărăşeşti, în fruntea plutonului pe care îl comanda. A participant la război iniţial ca soră medicală, însă după moartea fratelui ei, tot pe front, Ecaterina a decis că trebuie să slujescă ţara în locul lui.

Adi Tudor, viceprimarul oraşului Târgu Jiu: Am trăit şi noi o clipă din istoria pe care a scris-o ea, cu sângele ei, în urmă cu 102 ani.

Iniţial a fost înmormântată aproape de locul în care a căzut eroic. La trei ani după, Casa Regală a decis ca eroina să fie deshumată şi adusă acasă, la Târgu Jiu. Acolo unde este omagiată şi acum.

La evenimentul de aseară au fost prezenţi şi urmaşii Ecaterinei Teodoroiu.

Nepoată: O ştiu ca o fată sensibilă, o tânără căreia îi plăcea foarte mult să cânte la vioară, o tânără care compunea poezii.

Manifestarea s-a încheiat cu o slujbă religioasă. Mausoleul este introdus în circuitul istoric al oraşului Târgu Jiu, alături de casa memorială.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator06 omagiu primul razboi mondial social
Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și