13 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 13 noiembrie de-a lungul timpului.
De Redactia Observator la 12.11.2024, 12:23Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 13 noiembrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 13 noiembrie
Pe 13 noiembrie 1594, creditorii turci din București sunt uciși din ordinul lui Mihai Viteazul. Pe 13 noiembrie 1907, inginerul francez de origine română Paul Cornu reușește primul zbor din lume cu un elicopter. Elicopterul său cântărea 260 de kilograme și s-a menţinut în aer 20 de secunde, la o înălțime de 30 de centimetri deasupra Pământului, după care s-a prăbușit. Pe 13 noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, trupele Antantei au ocupat orașul Constantinopol, capitala Imperiului Otoman.
Pe 13 noiembrie 1918, Regele Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei a renunțat la tron în urma tulburărilor revoluționare. Pe 13 noiembrie 1950, generalul Carlos Delgado Chalbaud, președintele Venezuelei, este asasinat la Caracas. Pe 13 noiembrie 1985, erupția vulcanului Nevado del Ruiz a dus la îngroparea orașului columbian Armero, tragedie soldată cu moartea a circa 23.000 de persoane. Pe 13 noiembrie 1989, Prințul Hans Adam al II-lea devine șeful statului Liechtenstein. Pe 13 noiembrie 2001, Alianța Nordică a cucerit capitala Afganistanului, orașul Kabul.
Naşteri pe 13 noiembrie
De-a lungul timpului, o mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 13 noiembrie, de la Regele Eduard al III-lea al Angliei, născut pe 13 noiembrie 1312, şi Prințul Albert I de Monaco, născut pe 13 noiembrie 1848, şi până la pictorul israelian Reuven Rubin, născut pe 13 noiembrie 1893, sau Infanta Alicia, Ducesă de Calabria, născută pe 13 noiembrie 1917.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 13 noiembrie s-au născut personalităţi precum actriţa americană Whoopi Goldberg, născută pe 13 noiembrie 1955, gimnasta română Teodora Ungureanu, născută pe 13 noiembrie 1960, pilotul de curse britanic Lando Norris, născut pe 13 noiembrie 1999, sau tenismena britanică Emma Răducanu, născută pe 13 noiembrie 2002.
Decese pe 13 noiembrie
Într-o zi de 13 noiembrie, s-au stins din viaţă personalităţi precum Papa Nicolae I (13 noiembrie 867), Ivan al II-lea al Rusiei (13 noiembrie 1359), compozitorul italian Gioacchino Rossini (13 noiembrie 1868), regizorul italian Vittorio De Sica (13 noiembrie 1974) sau wrestlerul american Eddie Guerrero (13 noiembrie 2005).
România i-a pierdut, într-o zi de 13 noiembrie, printre alţii, pe istoricul Vlad Georgescu, fost director al postului de radio "Europa Liberă", decedat pe 13 noiembrie 1988, filosoful Alexandru Dragomir, decedat pe 13 noiembrie 2002, sau actorul Constantin Codrescu, decedat pe 13 noiembrie 2022.