15 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 15 noiembrie de-a lungul timpului.
De Redactia Observator la 14.11.2024, 12:06Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 15 noiembrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 15 noiembrie
Pe 15 noiembrie 1889, în Brazilia, împăratul Pedro al II-lea a fost detronat printr-o lovitură de stat condusă de mareșalul Deodoro da Fonseca, iar țara a fost proclamată republică. Pe 15 noiembrie 1969, la Washington, D.C., peste 250.000 de oameni au protestat față de Războiul din Vietnam. Pe 15 noiembrie 1971, Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă.
Pe 15 noiembrie 1987, la Brașov au loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele "Roman" împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului. Pe 15 noiembrie 2008, opt mineri și patru membri ai echipelor de salvare au murit în urma a două explozii produse la mina Petrila. Pe 15 noiembrie 2022, reprezentanţii Naţiunilor Unite anunţau că populaţia mondială a depăşit opt miliarde de oameni.
Naşteri pe 15 noiembrie
Într-o zi de 15 noiembrie s-au născut personalităţi precum Regele Ioan I al Franței, născut pe 15 noiembrie 1316, Papa Nicolae al V-lea, născut pe 15 noiembrie 1397, filosoful şi poetul român Vasile Conta, născut pe 15 noiembrie 1845, biologul român Emil Racoviţă, născut pe 15 noiembrie 1868, sau actorul american Ed Asner, născut pe 15 noiembrie 1929.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 15 noiembrie s-au născut personalităţi precum actorul român Ştefan Sileanu, născut pe 15 noiembrie 1939, Principesa Elena a României, fiica regelui Mihai al României, născută pe 15 noiembrie 1950, cântăreaţa basarabeană Doina Aldea-Teodorovici, născută pe 15 noiembrie 1958, sau handbalista muntenegreană Katarina Bulatović, născută pe 15 noiembrie 1984.
Decese pe 15 noiembrie
Într-o zi de 15 noiembrie s-au stins, de-a lungul timpului, numeroase personalităţi, de la astrologul german Johannes Kepler, decedat pe 15 noiembrie 1630, Regina Maria a II-a a Portugaliei, decedată pe 15 noiembrie 1853, şi scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz, decedat pe 15 noiembrie 1916, şi până la actorul american Lionel Barrymore, decedat pe 15 noiembrie 1954, sau actorul francez Jean Gabin, decedat pe 15 noiembrie 1976.
România i-a pierdut într-o zi de 15 noiembrie, printre alţii, pe Ion I. Câmpineanu, primul guvernator al Băncii Naţionale a României, decedat pe 15 noiembrie 1888, Peneș Curcanul, erou al războiului de Independență din 1877, decedat pe 15 noiembrie 1932, pictorul Ion Diaconescu, decedat pe 15 noiembrie 1945, matematicianul Gheorghe Călugăreanu, decedat pe 15 noiembrie 1976, sau intelectuala Dorli Blaga, fiica scriitorului Lucian Blaga, decedată pe 15 noiembrie 2021.