16 milioane de accesări! AICI poţi vedea şi tu noile manuale în format digital
În primele 48 de ore de la lansarea platformei care permite accesarea gratuită a manualelor în format digital pentru clasele I şi a II-a, s-au înregistrat peste 16 milioane de accesări şi peste 37.000 de vizitatori
De Redactia Observator la 19.10.2014, 11:33În primele 48 de ore de la lansarea platformei care permite accesarea gratuită a manualelor în format digital pentru clasele I şi a II-a, s-au înregistrat peste 16 milioane de accesări şi peste 37.000 de vizitatori
„Noile manuale sunt rezultatul procesului de modernizare a conţinutului actului educaţional, o consecinţă firească a revizuirii programelor şcolare, a adaptării lor la nevoile societăţii contemporane şi a introducerii abordării transdisciplinare în cadrul activităţilor de predare - învăţare - evaluare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Noile manuale au o componentă digitală, extrem de atractivă pentru elevi, dar sunt disponibile şi în format tipărit. În versiunea print, manualele sunt structurate în două volume, câte unul pentru fiecare semestru. Astfel, cele două variante ale manualelor (prinţ şi digital) vin să rezolve o problemă semnalată de multe ori de părinţi şi de profesori: greutatea ghiozdanelor.
Fiecare manual nou care va ajunge la elevii din clasele I şi a II-a, va avea şi un CD cu varianta digitală. Animaţii, exerciţii interactive şi poveşti în variantă video şi audio, toate sunt deja disponibile pe site-ul ministerului Educaţiei.
Copiii vor putea să lucreze din aceste manuale şi acasă: pe calculator, pe tabletă sau chiar pe telefon. Un astfel de manual ţine cumva loc de dascăl. Fiecare exerciţiu având şi o prezentarea audio, nu doar video. Învăţătorii au cinci zile la dispoziţie să aleagă ce manual vor să folosească la clasă.
Manualele tipărite vor ajunge la elevii de clasele întâi şi a doua peste aproximativ două săptămâni, perioada necesară pentru tipărirea şi distribuirea lor. Abecedarul va ajunge pe bănci odată cu soluţionarea contestaţiei depuse împotriva soluţiei alese de minister. Nu e deocamdată clar când s-ar putea întâmpla asta.