Antena LIVE

Curs valutar

19 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 19 martie de-a lungul timpului.

De la 18.03.2025, 12:01
WhatsApp
Pe 19 martie 1955 se năştea actorul american Bruce Willis Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 19 martie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 19 martie  

Pe 19 martie 1452, Regele Friedrich al III-lea este încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. Este ultima încoronare imperială din Roma. Pe 19 martie 1807, în Războiul celei de-a Patra Coaliții, a început Asediul Danzigului. Pe 19 martie 1808, Regele Carol al IV-lea al Spaniei abdică. Fiul său Ferdinand al VII-lea preia domnia. Câteva zile mai târziu, Napoleon Bonaparte, ale cărui trupe se află în țară, s-a opus recunoașterii lui Ferdinand ca rege, ceea ce a dus apoi la revenirea domniei tatălui său. Pe 19 martie 1823, după mai puțin de un an la putere, Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna. Pe 19 martie 1888, a demisionat Guvernul condus de Ion C. Brătianu. S-a format un nou Guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti. Pe 19 martie 1895, Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată. Pe 19 martie 1912, Regele Carol I a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoartele din România. Pe 19 martie 1919, la Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o "comisie de cercetare" a profesorilor universitari. Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane, Primul Război Mondial. Unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri. 

Pe 19 martie 1931, City Bank din New York este prima bancă din istoria Statelor Unite ce cade victimă unui jaf armat. Pe 19 martie 1932, se deschide oficial Sydney Harbour Bridge din Sydney, unul dintre cele mai lungi poduri din lume, la nouă ani de la începerea construcției. Pe 19 martie 1944, în Al Doilea Război Mondial, în cadrul Operațiunii Margareta I, trupele naziste ocupă Ungaria. Pe 19 martie 1945, în largul coastei Japoniei, un bombardier lovește portavionul USS Franklin, ucigând 724 de oameni membri ai echpajului. Pe 19 martie 1945, Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a nu mai putea fi utilizată de trupele aliate. Pe 19 martie 1949 a avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC. Pe 19 martie 1953 au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film (Premiile Oscar). Pe 19 martie 1958 a fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene. Pe 19 martie 1969, cea mai înaltă structură din Europa când a fost construită în 1964, turnul de televiziune cu o înălțime de 385 metri de la stația de transmisie Emley Moor, Marea Britanie, se prăbușește în timpul unei furtuni din cauza acumulării de gheață. Pe 19 martie 1990 izbucnesc violențele interetnice de la Târgu Mureș.

Naşteri pe 19 martie 

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 19 martie, de la politicianul român Nicolae Hurmuzaki, născut pe 19 martie 1826, sau justiţiarul american Wyatt Earp, născut pe 19 martie 1848, şi până la personalităţi precum ofiţerul german nazist Adolf Eichmann, născut pe 19 martie 1906, sau pianistul român Dinu Lipatti, născut pe 19 martie 1917.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 19 martie s-au născut personalităţi precum actriţa elveţiană Ursula Andress, născută pe 19 martie 1936, actriţa americană Glenn Close, născută pe 19 martie 1947, actorul american Bruce Willis, născut pe 19 martie 1955, sau fotbalistul italian Alessandro Nesta, născut pe 19 martie 1976.

Decese pe 19 martie 

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 19 martie. Dintre acestea amintim pe Papa Clement al XI-lea, decedat pe 19 martie 1721, vulcanologul italian Giuseppe Mercalli, decedat pe 19 martie 1914, sau scriitorul britanic Arthur C. Clarke, decedat pe 19 martie 2008.

România i-a pierdut într-o zi de 19 martie, printre alţii, pe scriitorul Nicolae Filimon, decedat pe 19 martie 1865, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, decedat pe 19 martie 1965, interpretul de muzică populară Ion Dolănescu, decedat pe 19 martie 2009, actriţa Irina Petrescu, decedată pe 19 martie 2013, sau prezentatorul tv Andrei Gheorghe, decedat pe 19 martie 2018.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

evenimente 19 martie nasteri 19 martie decese 19 martie
Întrebarea zilei
Nicuşor Dan: "Cred că USR ar fi potrivit să fie la guvernare, pentru că e un partid reformist". Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025