24 decembrie, Sfânta Muceniţă Eugenia. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Marţi, 24 decembrie 2024, este prăznuită Sfânta Muceniţă Eugenia, sfântă cu care oamenii sunt, în general, mai puţin familiarizaţi.

• 22 de suveranişti au devenit pro-europeni peste noapte, iar doi dintre ei au plecat la PSD şi PNL

Pe 24 decembrie este Ajunul Crăciunului. Ziua Ajunului este zi de ajunare, adică de nemâncare până după oficierea Liturghiei Sfântului Vasile Cel Mare. Facem menţiunea că Postul Crăciunului se încheie pe 25 decembrie, în ziua praznicului Naşterii Domnului, după Sfânta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Crăciunului este zi de post.

Pe 24 decembrie este şi ziua în care este prăznuită Sfânta Eugenia. Originară din Roma, părinţii ei, Filip şi Eugenia, au primit de la împărat o înaltă dregătorie şi au plecat în Alexandria, cu fiica lor.

Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte, a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mânăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri toată noaptea. 

Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit.

Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mânăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca.

Potrivit creştinotodox.ro, Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelatoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste.

Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru ca nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mânăstire stareţul înşeala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea.

Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mânăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mânăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteala de faptele lor.

Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareş; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. 

Când a auzit aceasta, Evghénios, îndată îşi rupse mantia călugărească şi zise către cei care erau de faţă, cu multă îndrăznire: "S-ar cuveni ca noi să mulţumim Lui Dumnezeu pentru că suntem batjocoriţi şi suferim chinuri pe trup pentru numele Lui, dar, pentru ca să nu fie batjocorit chipul ce-l purtăm (cinul călugăresc), eu vădesc tuturor acum că sunt femeie după fire, fiică de judecător, iar judecător este chiar acesta pe care îl vedeţi şi care acum mă judecă. Iar mama mea este soţia lui, ea m-a născut. Iar aceştia (doi) sunt fraţii mei, pentru că nu îi pot numi slugi”.

Pe când Eugenia spunea toate acestea, toţi care erau de faţă rămăseseră muţi de uimire. Ce lucru minunat! Cum a pedepsit Dumnezeiasca Judecată pe Melanthía cea defăimătoare. Toţi care auzeau despre aceasta se minuna, fiecare în felul său.

Iar tatăl Eugeniei, îndată părăsind toată slava, bogăţia şi strălucirea lumească, a primit Dumnezeiescul Botez şi s-a făcut arhipăstor locuitorilor cetăţii, iar spre sfârşitul vieţii sale a primit moarte mucenicească din partea necredincioşilor, mergând la bucuria cereştilor lăcaşuri.

La scurt timp, soţia lui (mama Eugeniei), făcându-i-se dor de ţara sa, şi-a luat fiica şi a plecat la Roma. Şi s-a dat poruncă împărătească ca toţi locuitorii cetăţii să jertfească idolilor, iar altfel, vor fi omorâţi. Iar Eugenia, a cărei faţă strălucea pentru dragostea ce o avea pentru Hristos, şi fiind vădită ca fiind creştină, i-au legat o piatră mare de gât şi au aruncat-o în apă ca să se înece. Ieşind nevătămată şi din apă, la sfârşit i-au tăiat capul cu sabia, luându-şi sfârşitul chinurilor sale, şi, cu bucurie, s-a dus la Mirele său, Hristos.