24.000 de posturi vacante pentru tinerii români
Oferta angajatorilor la ediția de toamnă a 'Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți' din 25 septembrie se ridică la peste 24.000 de posturi vacante
De Redactia Observator la 24.09.2015, 08:22Oferta angajatorilor la ediția de toamnă a 'Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți' din 25 septembrie se ridică la peste 24.000 de posturi vacante, aproape 92% dintre acestea fiind dedicate absolvenților fără studii superioare, potrivit datelor preliminare furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Reprezentanții ANOFM au contactat până în prezent 27.077 de agenți economici, 2.173 anunțându-și deja participarea la evenimentul din 25 septembrie.
Astfel, până la data de 23 septembrie, sunt oferite 24.003 locuri de muncă, din care 1.965 sunt oferte de locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare, iar 22.038 de posturi sunt dedicate absolvenților fără studii superioare.
Principalele ramuri de activitate în care se regăsesc ofertele de locuri de muncă pentru absolvenții fără studii superioare sunt: fabricare articolelor de îmbrăcăminte — 2.093 locuri de muncă, comerț cu amănuntul — 1.635 locuri de muncă, activități de servicii privind forța de muncă — 991, fabricarea autovehiculelor de transport rutier — 989, construcții de clădiri — 927, industria alimentară — 645, lucrări speciale de construcții — 641, fabricarea de mobilă — 613 locuri de muncă, activități de investigații și protecție — 536 locuri de muncă și activități de secretariat — 512 locuri de muncă.
Pentru absolvenții cu studii superioare, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în domeniile: activități de servicii privind forța de muncă — 139 locuri de muncă, lucrări speciale de construcții — 88 locuri de muncă, intermedieri financiare — 86 locuri de muncă, fabricarea autovehiculelor de transport rutier — 83, comerț cu amănuntul — 73, activități de asigurări, reasigurări — 71, activități de servicii în tehnologia informației — 60, fabricarea echipamentelor electrice — 56, industria construcțiilor metalice — 55 și activități auxiliare pentru intermedieri financiare — 55 de locuri de muncă.
Potrivit datelor ANOFM, Bucureștiul ocupă prima poziție cu cele mai multe locuri de muncă oferite în cadrul acestui eveniment, respectiv 4.330 de posturi. Numeroase oferte de locuri de muncă sunt însă și în județele: Iași — 1.649 locuri de muncă, Brașov — 1.120 locuri de muncă, Cluj — 1.073, Bihor — 1.050, Arad — 942, Timiș — 930, Bacău — 777 și Galați — 747 locuri de muncă.
Bursa locurilor de muncă din 25 septembrie 2015 se adresează atât absolvenților cât și tuturor persoanelor fără experiență profesională, dar care doresc să devină active pe piața muncii.
Acțiunea se derulează la nivelul tuturor agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, respectiv în 86 agenții locale și puncte de lucru.