26 decembrie, Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana; Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Joi, 26 decembrie 2024, a doua zi de Crăciun sunt prăznuiţi Sfântul Nicodim de la Tismana şi Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, dar şi Soborul Maicii Domnului.

• Un supravieţuitor al avionului prăbuşit în Kazahstan a surprins ultimele imagini înainte de nenorocire

În a doua zi de Crăciun prăznuim "Soborul Maicii Domnului. Mai întâi, soborul este o chemare către cei credincioşi, să se adune în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul "sobor" ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvita, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinţilor fericiţi din ceruri şi ca, aşa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinţilor şi Îngerilor din ceruri. Adunarea cea cerească,  se uneste an de an pe 26 decembrie cu adunarea noastra pământească, la cinstirea Maicii Domnului.

Dupa ce am prăznuit pe 25 decembrie Taina în care Maica Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat şi ascuns într-un prunc de om. 

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana 

Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep şi se trăgea dintr-o familie de aromâni. Isteţ de mic, Nicodim a învăşat citirea Sfintelor Scripturi şi s-a umplut de râvnă pentru slujirea lui Hristos. Iar când părinţii săi au început a cugeta să-l aşeze în dregătorii, după avuţia şi rangul pe care le aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească şi de toată slava lumii acesteia.

Îmbrăcat in haine sărăcăcioase, a fugit din casa părintească şi s-a dus la Sfântul Munte, unde, după trei ani de ucenicie, s-a învrednicit a fi tuns călugar într-o mânăstire de acolo. Dovedindu-se adânc cunoscator al dumnezeieştilor învăţături, smerit şi evlavios, în puţină vreme a ajuns diacon, apoi egumen şi stareţ al acelei mânăstiri.

Plin de dragoste pentru poporul său, Nicodim a mijlocit împăcarea între scaunul patriarhal din Constantinopol şi Biserica sârbească şi, ascultând rugămintea cneazului Lazăr, a părăsit Sfântul Munte şi a venit în ţara sa.

Repede ducându-se vestea despre evlavia şi smerenia sa, preoţii şi credincioşii voiau să-l înalţe patriarh al Bisericii sârbeşti, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.