40.000 de Euro şi nunta la cheie, marele premiu al reality show-ului matrimonial Mireasa
S-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru cel mai nou reality show matrimonial, Mireasa, ce va avea marea premieră în curând, la Antena 1.
De Redactia Observator la 03.03.2020, 13:31- Fiecare băiat va intra în casă însoţit de cea mai apropiată persoană din viaţa lui.
- Însoţitorul poate fi atât un membru al familiei, cât şi cel mai bun prieten.
S-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru cel mai nou reality show matrimonial, Mireasa, ce va avea marea premieră în curând, la Antena 1. Castingul a fost definitivat, iar printre surprizele pe care premiera le anunţă se numără şi persoanele-cheie care vor însoţi băieţii înscrişi în competiţie.
La Mireasa, fiecare băiat va intra în casă însoţit de cea mai apropiată persoană din viaţa lui, disponibilă să îl însoţească în aventură luni de zile. Însoţitorul poate fi atât un membru al familiei, cât şi cel mai bun prieten, cel mai important criteriu fiind ca persoana să îi fie foarte apropiată, de încredere şi să îi reprezinte interesele. Însoţitorii vor avea un rol decisiv pe parcursul competiţiei, fiind cei care vor decide, alături de public, care va avea ultimul cuvânt, soarta fetelor în concurs.
Tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, dornici să îşi găsească sufletul pereche, să lupte pentru a-l cuceri şi să câştige marele premiu – 40.000 de Euro şi nunta la cheie, în faţa unei ţări întregi s-au înscris în competiţie din toate colţurile ţării, ba chiar şi din străinătate. Pe lângă marele premiu, vor exista şi mize săptămânale şi alte câştiguri-surpriză pentru care aceştia vor avea ocazia să se întreacă.
O altă noutate absolută în rândul urmăritorilor îndrăgitului reality show matrimonial este spaţiul în care concurenţii vor locui. Dacă până acum existau două locuinţe, casa fetelor şi casa băieţilor, în noul sezon care urmează să înceapă concurenţii vor locui în aceeaşi casă, o locuinţă nouă, spaţioasă, modernă, care va avea şi un spaţiu destinat marilor surprize. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în prima ediţie a reality show-ului matrimonial de la Antena 1.