7 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Ioan: Iordănitul şi Spargerea Crăciunului. TRADIȚIILE pe care e musai SĂ LE RESPECȚI

În această zi, credincioşii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, figură importantă în istoria creştinismului

• Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între Lasconi şi Ciolacu

În această zi, credincioşii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, figură importantă în istoria creştinismului. În tradiţia populară este ziua Iordănitului şi a Spargerii Crăciunului. Peste două milioane de români îşi serbează ziua numelui.

Biserica creştină îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria, ca înaintemergător al lui Iisus Hristos.

Sfântul Ioan simbolizează puritate, întoarcerea la pioşenie, curăţenie spirituală şi divinitate, iar principala sa acţiune, botezul - ca etapa purificatoare şi de trecere la creştinism - este şi acum împlinită pruncilor, atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă.

În calendarul creştin Sfântului Ioan Botezătorul îi sunt închinate şase sărbători pe an: Zămislirea lui - 23 septembrie, Naşterea - 24 iunie, Soborul lui - 7 ianuarie, Tăierea Capului - 29 august, Prima şi A doua aflare a capului - 24 februarie şi A treia aflare a capului - 25 mai.

Ioan este un nume iudaic, Iohanan fiind o prescurtare din Iehohanan, şi înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit".

Peste 2.000.000 de români poartă numele de Ion, Ioan, Ioana sau Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onut, Ionela, Nela, Ionică sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România.

Viaţa Sfântului Ioan Botezatorul

În timpul lui Irod, împăratul Iudeii, preotul Zaharia din satul Ein Karem de lângă Ierusalim a fost anunţat de un înger că rugăciunile i-au fost ascultate şi că soţia lui va avea un fiu, iar naşterea lui Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea lui Iisus.

Începând cu vestirea naşterii sale şi până în ultimele clipe ale vieţii, Sfântul Ioan a arătat lumii întregi menirea sa divină: a fost prooroc şi înainte mergător al Mântuitorului Iisus, a trăit, a predicat şi a vorbit lumii despre schimbarea vieţii şi întoarcerea la Dumnezeu pentru a primi viaţă nouă. Predicile sale erau încheiate prin botezul celor care îşi doreau să meargă pe calea Sfântă, el însuşi spunând: ''Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, Mesia vă botează cu Duh Sfânt şi cu foc, spre mântuire''.

(w380) Botez in aEvangheliile spun că la botezul lui Iisus Duhul Sfânt s-ar fi pogorât asupra Mântuitorului sub forma unui porumbel şi atunci Ioan Botezătorul l-a recunoscut pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu care va ridica păcatul lumii.

Mântuitorul însuşi l-a cinstit pe Ioan vorbind despre el ca despre un adevărat prooroc zicând că, ''dintre cei născuţi din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decât Ioan Botezătorul''.

În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Botezător a vorbit şi despre păcatul regelui Irod care trăia cu soţia fratelui său. Irodiada, care îl duşmănea pe Ioan din cauza vorbelor sale, i-a cerut regelui să-l întemniţeze pe Ioan Botezătorul în beciurile palatului şi să îl ucidă. După praznicul dat în ziua naşterii lui Irod, la care a dansat şi Salomeea, fiica Irodiadei din prima căsătorie, regelui i-a plăcut atît de mult dansul fetei încât a promis să îi îndeplinească orice dorinţă. Îndemnată de Irodiada, fata a cerut să primească în dar capul marelui prooroc Ioan Botezătorul pe o tipsie, iar dorinţa i-a fost îndeplinită.

Se crede că trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii lui şi îngropat în Sevastia, din Cisiordania de azi.

O altă ipoteză este aceea că împăratul roman anticreştin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa.

Totuşi, capul lui Ioan Botezătorul ar fi fost salvat şi dus mai întâi la Alexandria, în Egipt, apoi la Constantinopol şi mai târziu în provincia Poitou din Franţa de către regele Pippin III (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.

În 7 ianuarie este prăznuită şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol.

Faptele s-ar fi întâmplat astfel: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei unde se spune că ar fi fost îngropat trupul înaintemergătorului, a luat de acolo mâna dreaptă a proorocului şi a adus-o în cetatea Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni.

Una dintre minunile povestite este legată de balaurul care îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Locuitorii păgâni îl socoteau pe balaur a fi Dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfa unui om. Venise şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului, dar tatăl fetei s-a rugat lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul să i se izbăvească fiica de moarte. În timp ce se închina şi săruta mâna Sfântului Ioan, el a rupt pe ascuns cu dinţii degetul cel mare al sfântului şi a ieşit din biserică. Când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei cu fiica sa şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului, iar balaurul a murit. Tatăl s-a întors acasă cu fiica sa şi a povestit minunea izbăvirii fetei şi poporul a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan zidind o biserica mare închinată Sfântului.

Se mai spune că, la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, arhiereul înălţa şi această cinstită mână a Botezatorului şi dacă se desfăceau degetele însemna belşug de roade, iar dacă se strângeau era semn de lipsă şi nerodire. Pentru aceasta, mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstita mână, pentru ca nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.

În vremea lor s-a făcut mutarea mâinii Înaintemergătorului de la Biserica Antiohiei la Constantinopol şi a fost depusă în Biserica Maicii Domnului Peribleptos.

Dupa căderea Constantinopolului (1453), mâna Sfântului Ioan Botezătorul, împreună cu alte odoare, au fost confiscate de turci şi păstrate în trezoreria imperială. În 1484, mâna Sfântului Ioan a fost trimisă Ordinului Ospitalierilor din Rodos, de către sultanul Baiazid II (1481-1512), pentru a le câştiga bunăvoinţa şi dusă în insula Malta, unde îşi stabiliseră sediul.

Din 1799, moaştele sfinte le-au aparţinut ţarilor ruşi, dar au fost scoase din ţară de Maria Fiodorovna în 1917 pentru a o feri de furia anticreştină a bolşevicilor. Din acel moment, mâna dreaptă a lui Ioan Botezătorul a fost păstrată în Germania, Iugoslavia şi în prezent este în biserica Mănăstirii Cetinje din Muntenegru.

Totuşi, o parte din mâna Sfântului Ioan a revenit în mâinile otomanilor spre sfârşitul secolului XVI şi se păstrează în prezent în Palatul Topkapî din Istanbul. În Coran, Sfântul Ioan Botezătorul este numit Yahya, profetul care îl precede pe ‘Isa (Iisus).

Părticele din mâna dreaptă a Sfântului Ioan se mai află la Mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, precum şi la mănăstirea coptă Sfântul Macarie cel Mare din Sketis, Egipt. Iar la Bobotează, când se face aghiazmă, în loc de Sfânta Cruce, părinţii de la Muntele Athos iau mâna Sfântului Ioan şi o bagă în apă de izvor. Minunea nu întârzie să apară: mâna Sfântului se deschide singură şi iar se închide de trei ori, de va fi pace şi belşug în Grecia.

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ioan

În ziua şi noaptea de Sfântul Ioan, femeile măritate se adunau la o gazdă, unde aduceau mâncare, ouă, făină, carne şi băutură, şi petreceau.

După ce mâncau şi beau din belşug, spunând că se iordănesc, femeile cântau, chiuiau şi jucau toată noaptea.

Dimineaţa, ieşeau pe stradă, unde luau pe sus bărbaţii care apăreau în calea lor şi-i duceau cu forţa la râu sau la lac şi-i ameninţau că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpăra cu un dar, de obicei cu o vadră de vin.

În această zi, numită şi Ţonţoroiul femeilor, excesele de băutură şi petrecerile nu mai supărau pe nimeni. Femeile se considerau mai tari decât bărbaţii şi cu mai multe drepturi şi nu le era teamă să lipsească de acasă, să chefuiască sau să se distreze, fără să dea socoteală nimănui. În unele sate, şi tinerele neveste erau chemate la petrecerea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac sau fântână. Obiceiul a fost consemnat până la începutul secolului XX în zonele Buzău, Brăila, Constanţa, Ialomiţa sau Tulcea. Obiceiul aminteşte de anticele petreceri dionisiace.

Fetele de măritat pregătesc coşuri cu băutură şi mâncare, iar feciorii plătesc muzicanţii şi duc fetele în curtea unei gazde unde se ţine Vergelul.

Se cântă şi se dansează, iar în horă intră şi fetele ce se vor mărita în acest an şi se formează viitoarele cupluri, toată petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge perioada sărbătorilor, informează TVR.