Antena LIVE

Curs valutar

7 reguli pentru creșterea unui copil de succes

Creșterea unui copil nu a fost niciodată o misiune ușoară, iar niciun studiu nu a încercat să sugereze așa ceva. Sunt însă unele reguli de respectat pentru ca acest proces complicat să dea rezultate mai bune.

De la 14.11.2018, 09:12
WhatsApp
Care sunt cele mai importante lucruri de respectat în creşterea copilului Shutterstock / Copyright: George Rudy

Creșterea unui copil nu a fost niciodată o misiune ușoară, iar niciun studiu nu a încercat să sugereze așa ceva. Sunt însă unele reguli de respectat pentru ca acest proces complicat să dea rezultate mai bune, iar un studiu realizat de către universitatea Harvard pentru o perioadă de 70 de ani s-a încheiat cu 7 concluzii sau reguli care ar trebui să ajute la creșterea unui copil de succes. Studiul a început la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946, când Universitatea Harvard a intervievat 14.000 de persoane despre creșterea copiilor. Acest test s-a repetat la fiecare 10 ani, pentru ca într-o perioadă de 70 de ani să se ajungă la aproximativ 70.000 de persoane care au participat, atât mame, cât și copii. Autoarea Helen Pearson a prezentat în volumul său, „The Life Project”, cele 7 concluzii ale acestui studiu pe care orice părinte ar trebui să le cunoască.

7 reguli pentru creșterea unui copil de succes:

1. Ascultă-ți copilul și vorbește cu el

Comunicarea este esențială în creșterea celui mic, indiferent de contextul în care o faci și, foarte important, este construită în timp. O comunicare bună duce la un timp de calitate petrecut împreună alături de cel mic. Fie că o faci în timp ce îi arăți noile modele de mașini cu telecomandă pe care i le-ai luat, fie că este la joacă sau înainte de culcare. Comunicarea reprezintă, de altfel, baza creșterii sănătoase și principalul pilon pe care vă veți putea construi o relație apropiată.

2. Arată-i că ai așteptări de la viitorul lui

Părinții ambițioși tind să pună uneori o presiune prea mare pe umerii copiilor lor, ceea ce poate avea efecte nedorite, însă asta este o extremă. Cealaltă extremă este să nu ai niciun fel de ambiție atunci când vine vorba despre copilul tău, iar studiu Harvard a scos la lumină faptul că așteptările sunt foarte importante pentru ca cel mic să simtă că are un drum de urmat, iar în acest fel va cere mai multe chiar de la el însuși.

3. Empatia

Căldură emoțională este vitală într-o relație sănătoasă de familie între părinte și copil, iar aceasta este una dintre temele principale aduse în discuție în concluziile studiului. Empatia se moștenește de la părinți și vorbește foarte mult despre capacitatea unui copil de a înțelege sentimentele celor din jurul său.

4. Învață-l să citească și să socotească

Chiar dacă nu este încă la școală, procesul învățării trebuie prins încă de mic. Aici nu este vorba despre note, medii și examene, ci despre abilitatea celui mic de a deprinde lucruri care îl vor ajuta mai departe. În plus, acest obicei va ajuta în stabilirea unei relații mai strânse între voi.

5. Trimite-l în excursii

Lumea este uriașă, iar cel mic trebuie să știe și să vadă asta. Chiar dacă excursiile sunt de obicei locale, în stațiuni aflate la câteva ore distanță de casă, sunt importante pentru a-l ajuta să-și dezvolte spiritul de explorare și curiozitatea, pentru că acest reflex se va regăsi în toate celelalte activități și pasiuni ale sale.

6. Citește-i zilnic

Lectura și cărțile îl vor ajuta să își dezvolte un vocabular mai bogat, îi va îmbogăți imaginația și îl va ajuta să devină mai creativ.

7. O rutină a somnului

Nu vorbim aici despre ore de culcare ca în armată, însă este important ca atunci când este mic să învețe să se pună în pat la o anumită oră. Somnul este extrem de important în dezvoltarea fizică a unui copil, iar lipsa unei rutine în această privință îi poate da peste cap capacitatea de concentrare și de învățare.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: George Rudy

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024