Sezonul virozelor! Accesul vizitatorilor în două secţii ale unui spital judeţean din ţară, suspendat
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a luat decizia de a suspenda, începând de luni, accesul vizitatorilor în două secţii, Neonatologie şi Pediatrie, măsura fiind luată pe fondul creşterii numărului cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii.
De Redactia Observator la 12.01.2017, 17:09Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a luat decizia de a suspenda, începând de luni, accesul vizitatorilor în două secţii, Neonatologie şi Pediatrie, măsura fiind luată pe fondul creşterii numărului cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii.
Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat joi pentru Agerpres, că măsura se aplică pe termen nelimitat, în scopul protejării pacienţilor.
Aceasta a fost luată şi anul trecut, în luna februarie, pe fondul valului de gripă şi viroze respiratorii, însă atunci au mai fost vizate încă trei secţii, respectiv Boli Infecţioase Copii, Obstetrică şi Psihiatrie Copii.