Două mașini s-au ciocnit în Buzău, lângă Pogoanele. Sunt cinci răniți, printre care doi copii
Accident cu două mașini lângă Pogoanele, în județul Buzău, pe drumul județean 203. Cinci persoane au fost rănite, între care sunt și doi copii de nouă ani.
De Redactia Observator la 18.12.2018, 16:59Accident cu două mașini lângă Pogoanele, în județul Buzău, pe drumul județean 203. Cinci persoane au fost rănite, între care sunt și doi copii de nouă ani.
Potrivit news.ro, din primele verificări făcute de poliţişti reiese că o femeie de 32 de ani, din Smeeni, care conducea un autoturism din direcţia Buzău către Smeeni, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Astfel, masina a pătruns pe contrasens unde s-a ciocnit cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Tinteşti.
În urma impactului au fost răniţi trei pasageri din prima maşină (doi copii de 9 ani şi o tânără de 21 de ani), precum şi şoferul şi un tânăr de 23 de ani din Tinteşti.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările, pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.