Admitere în şcolile de poliţie 2019. Au început înscrierile pentru sesiunea din ianuarie
Admitere în şcolile de poliţie, sesiunea ianuarie 2019. Astăzi au început înscrierile pentru cele 1600 de locuri scoase la concurs de Ministerul Afacerilor Interne.
De Redactia Observator la 10.01.2019, 17:04Admitere în şcolile de poliţie, sesiunea ianuarie 2019. Astăzi au început înscrierile pentru cele 1600 de locuri scoase la concurs de Ministerul Afacerilor Interne.
Candidaţii care vor să urmeze o carieră în MAI vor putea susține examenul pentru admitere în școlile de poliţie 2019, în perioada 12 – 21 ianuarie.
Învățământul postliceal pentru formarea agenților de poliție, subofițerilor, maiștrilor militari este cu frecvenţă, durata studiilor fiind de 1 an.
Admitere 2019 la şcoala de poliţie "Vasile Lascăr"
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina – 1300 locuri
În perioada 10 – 21 ianuarie 2019, se va desfăşura concursul de admitere sesiunea ianuarie 2019 pentru un număr de 1300 locuri, din care 30 pentru romi şi 10 pentru alte minorităţi.
Şcoala de Poliţie din Câmpina va organiza şi desfăşura activitatea de înscriere a candidaţilor selecţionaţi, respectiv eliberarea legitimaţiilor de concurs în perioada 10 – 11 ianuarie 2019.
Pentru înscriere, candidaţii se vor prezenta, obligatoriu, la sediul instituţiei din mun. Câmpina, b-dul Carol I, nr. 145, jud. Prahova, având asupra lor următoarele documente:
- Cartea de identitate sau paşaportul în original;
- Diploma de bacalaureat şi foaia matricolă în original / copie legalizată.
După înscriere, în perioada 12 – 18 ianuarie 2019 se vor organiza şi desfăşura probele eliminatorii (contravizita medicală şi evaluarea performanţei fizice).
Evaluarea performanţei fizice se va realiza numai pentru candidaţii care au promovat contravizita medicală.
Candidaţii vor susţine probele conform planificării ce va fi realizată prin Graficul concursului de admitere. Proba de verificare a cunoştinţelor se va desfăşura în data de 20 ianuarie 2019, aceasta urmând a fi susţinută de candidaţii care au promovat probele eliminatorii.
Contestaţii se pot formula numai la proba de verificare a cunoştinţelor. Candidaţii pot formula contestaţii, în nume personal, în termen de 24 de ore de la momentul afişării rezultatelor.
Admitere 2019 la şcoala de poliţie "Septimiu Mureşan"
Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" – Cluj Napoca - 300 locuri
Școala de Poliție din Cluj-Napoca organizează în perioada 10 - 21 ianuarie 2019 concursul de admitere sesiunea ianuarie 2019 pentru ocuparea unui număr de 300 de locuri aprobate pentru învățământul postliceal pentru formarea agenților de poliție, învățământ cu frecvență: durata studiilor: 4 februarie – 29 noiembrie 2019.
Condiţiile legale și criteriile specifice de recrutare
Condiţiile legale și criteriile specifice de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ candidaţii pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a poliţiştilor, forma de învăţământ cu frecvenţă sunt următoarele:
Condiţiile legale:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor:
a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
d) candidaţii care au fost declaraţi “admis” la concursul de admitere nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.
Candidaţii care au absolvit studiile liceale în afara României, cu diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, au obligaţia de a prezenta la înscriere, dovada echivalării acestor studii de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în condiţiile legii.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și