Adolescent de 14 ani prins de poliţişti, după ce i-a furat banii şi telefonul mobil unui curier. Cum acţiona minorul
Un adolescent de 14 ani din Hunedoara a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, aflat sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni de furt de autoturisme, a sustras un portofel cu acte şi bani şi un telefon mobil al unui curier.
De Redactia Observator la 09.06.2017, 15:53Un adolescent de 14 ani din Hunedoara a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, aflat sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni de furt de autoturisme, a sustras un portofel cu acte şi bani şi un telefon mobil al unui curier.
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, poliţiştii fac cercetări faţă de un adolescent de 14 ani, din Hunedoara.
Băiatul a fost surprins în flagrant joi, chiar în momentul în care a pătruns într-o autoutilitară folosită pentru activităţi de curierat.
”În timp ce conducătorul autoutilitarei se afla în zona din spatele maşinii pentru a lua colete din caroseria acesteia, (pe care urma să le livreze la o farmacie din zonă), minorul a sustras din cabină un portofel în care se aflau acte personale şi bani, precum şi un telefon mobil în valoare de 2.000 lei. Bunurile sustrase au fost recuperate de la minor cu ocazia prinderii în flagrant şi restituite persoanei vătămate”, se arată în comunicat.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că băiatul a mai comis în municipiul Hunedoara patru infracţiuni de furt de autoturisme şi patru infracţiuni de conducere fără permis a autoturismelor. De asemenea, acesta este cercetat pentru fapte similare comise în municipiile Petroşani şi Deva, fapte pentru care se afla sub măsura controlului judiciar.
Adolescentul a fost reţinut pentru 24 ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a minorului.
Sursa: News.ro