ALERTĂ la Bușteni! Un microbuz cu MILITARI, implicat într-un ACCIDENT în urmă cu puțin timp. Intervin mai multe echipaje SMURD
Un microbuz în care se aflau 12 militari a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe Drumul Naţional 1, în zona staţiunii Buşteni.
De Redactia Observator la 11.09.2017, 17:09- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Un microbuz în care se aflau 12 militari a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe Drumul Naţional 1, în zona staţiunii Buşteni.
Echipajele medicale care au ajuns la faţa locului au stabilit că niciuna dintre persoanele implicate în accident nu necesită transportul la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe sensul de coborâre al DN 1, în zona staţiunii Buşteni, iar primele cercetări făcute la faţa locului arată că şoferul microbuzului în care se aflau 12 militari români nu a păstrat suficientă distanţă şi a lovit din spate un autoturism în care se aflau patru persoane.
Mai multe autospeciale medicale de la SMURD şi de la Serviciul de ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova au fost mobilizate la locului accidentului. Conform reprezentanţilor ISU şi SAJ, toate cele 16 persoane implicate în accident au fost evaluate medical şi toate au refuzat transportul la spital pentru investigaţii suplimentare.
Imediat ce evaluarea medicală s-a încheiat, microbuzul în care se aflau cei 12 militari şi-a continuat deplasarea.
Sursa: news.ro